Viaţa este imposibilă fără Cruce. Găsim Crucea în tot şi în toate: "Crucea există în orice construcţie, în orice obiect; este sursa de durabil pentru îmbinare, ţesere, împletire. (...) Prin răstignirea lui Hristos ea a devenit pentru noi semn de viaţă” (Horia Bernea).

La răscruce de drumuri, ne facem Cruce în faţa troiţelor din lemn. Simbolul Crucii îl găsim însă oriunde ne-am îndrepta privirea, dar mai cu seamă îl întâlnim în chip deosebit la sate, acolo unde mânile meşterilor ţărani au şlefuit cu simplitate şi cu luare-aminte ferestre cu simbolul Crucii dar şi porţi de acces în gospodării cu acelaşi însemn. Până şi corpul omului, tot o Cruce este. "O fereastră e mai Cruce decât o troiţă care, logic, ar fi să fie Crucea însăşi... ciudat lucru la prima vedere. "Minunea Crucii o văd mereu, de câte ori îmi iese înainte, cu o pregnanţă neîmpuţinată”, nota Horia Bernea în studiul "Crucea”.

În antichitate, Crucea era de temut, fiind instrument de tortură, pe care erau pironiţi osândiţii la moarte. Era un mod de executare ruşinos, rezervat în general sclavilor şi tâlharilor. Dar Cel care a primit de bunăvoie moartea pe lemnul Crucii a fost Însuşi Hristos-Domnul, care a ridicat păcatele lumii. "Scară până la cer s-a făcut Crucea Domnului, pe toţi suindu-i de la pământ către înălţimea cerului, ca sa locuiască împreună şi totdeauna cu cetele îngerilor” (Condacul al 6-lea, Acatistul Sfintei Cruci).

Cale spre viaţa în veşnica lumină

Confecţionată din două bucăţi din lemn, piatră sau metal, Crucea este simbolul creştinismului. În vremea ereziei lui Arie, Sfântul împărat Constantin a arătat multă râvnă pentru unitatea credinţei creştine, sprijinit şi de mama sa, Sfânta împărăteasă Elena, pe care a trimis-o la Ierusalim, să găsească locurile sfinte. Împărăteasa Elena a aflat atunci locul Golgotei şi al Sfântului Mormânt. După ce s-a rugat mul