Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vocaţia culturală a oraşelor

Publicat in Jurnalul, duminică 15 aprilie 2012 ·

Se ştie că Parisul concentrează un mare număr de muzee pe cât de importante pe atât de celebre, dar în Franţa şi multe oraşe din provincie reuşesc să concureze Oraşul Luminilor.

Oraşul Montpellier se mândreşte cu muzeul Fabre, unul din cele mai importante din sudul Franţei unde pot fi admirate, printre altele, numeroase tablouri de Gustav Courbet şi Pierre Soulages, dar şi maeştri olandezi şi flamanzi. Oraşul Grenoble dispune de un muzeu creat în 1798, iar prin colecţiile sale de artă modernă şi de antichităţi este considerat unul dintre cele mai importante din Europa. Palatul „Artelor Frumoase” de la Lille este, prin numărul de exponate, cel mai mare muzeu francez din provincie, renumele său fiind mai ales legat de partea medievală şi renascentistă. Oraşul Metz a dat lovitura (mediatică şi turistică) prin crearea unui Centru Georges Pompidou după model parizian.

Lista muzeelor de provincie este însă lungă în Franţa. Cine vrea să-l întâlnească pe Van Gogh trebuie să se ducă numaidecât la Arles, unde există o Fundaţie dedicată acestui mare pictor, iar pentru a capta spiritul lui Cezanne cunoscătorii ştiu că trebuie să se ducă la Aix-en-Provence. Pelerinajele pe urmele unor mari artişti în provincie sunt numeroase. Picasso nu trebuie căutat numai la Paris, ci şi în sudul Franţei, mai ales la muzeul de la Antibes care este expusă o impresionantă colecţie de ceramică realizată de părintele cubismului. Iar pentru cei care îl adoră pe Matisse se impune o călătorie la Nisa unde artistului i s-a dedicat un muzeu.

Şi Toulouse-Lautrec este un pictor care trebuie căutat atât în faimosul cartier parizian Montmartre dar şi în oraşul Albi din sud-vestul Franţei, nu de parte de Toulouse, care concentrează cea mai importantă colecţie din creaţia acestui artist.

Muzeul Toulouse-Lautrec de la Albi îşi redeschide de altfel porţile la începutul acestei luni dup

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Primul invitat la podcastul lui Crin Antonescu, un vlogger care a spus despre el că e ”Ciucă 2, dar cu vorbele la el” şi pe care l-a blocat pe pagina sa de Facebook după ce a pus la îndoială că ar ajunge în turul 2 la prezidenţiale

News.ro acum o ora
Primul invitat la podcastul lui Crin Antonescu este Mihai Zmenta un vlogger care a spus despre el că e ”Ciucă 2, dar cu vorbele la el” şi pe care l-a blocat pe pagina sa de Facebook după ce a pus la îndoială că ar ajunge în turul al doilea la aleger

Atenţionare de călătorie emisă de MAE: Ploi abundente, furtuni, cu risc de inundaţii şi posibile alunecări de teren, în mai multe zone din Italia

News.ro acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenţionare de călătorie pentru Italia, unde vineri sunt prognozate ploi abundente, furtuni, cu risc de inundaţii şi posibile alunecări de teren, în mai multe zone. Cetăţenii români sunt sfătuiţi să evite

Premierul Ciolacu, despre noile cărți de identitate și datele privind sexul persoanei: „Nu vom permite strecurarea perfidă a unor elemente woke”

HotNews acum 4 ore
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, într-o postare pe Facebook, că viitoarele cărți electronice de identitate vor avea informații legate de sexul persoanei, nu de „gen”, șeful Guvernului spunând că nu va permisă „strecurarea perfidă a unor elemente

Cristian Terheș și-a depus la BEC dosarul de candidatură. Europarlamentarului a candidat și în 2024

HotNews acum 4 ore
Europarlamentarul Cristian Terheș a depus la Biroul Electoral Central dosarul de candidatură la alegerile prezidențiale din mai, el având susținerea Partidului Național Conservator Român. Dosarul, însoțit de cele 200.000 de semnături de susținere a

Cristian Tudor Popescu, după ce SNSPA l-a propus pe Donald Trump la Premiul Nobel pentru Pace: „Am crezut că m-a lovit damblaua”

Libertatea acum o ora
Gazetarul Cristian Tudor Popescu a ironizat propunerea făcută de SNSPA, condusă de Remus Pricopie, de a-l nominaliza pe președintele SUA, Donald Trump, la Premiul Nobel pentru Pace.

Informații false răspândite online cum că România se pregătește de război. Cum explică Guvernul documentul care s-a răspândit pe internet

HotNews acum 4 ore
O poză cu un document în care se face referire la „întocmirea Proiectului bugetului pentru război” s-a răspândit masin pe rețelele sociale în ultimele ore, însă Guvernul atrage atenția că este vorba despre o informație falsă și explică ce reprezintă

Dominic Fritz: Sunt ruşinat de nominalizarea lui Donald Trump pentru Premiul Nobel pentru Pace de către SNSPA/ Propunerea vrea să fie pupicul oficial al României pe condurul preşedintelui american

News.ro acum 2 ore
Vicepreşedintele USR, Dominic Fritz, care este şi primarul municipiului Timişoara, a afirmat că este ruşinat de propunerea SNSPA de a-l nominaliza pe preşedintele american, Donald Trump, pentru Premiul Nobel pentru Pace. Fritz spune că, prin această

Ilie Bolojan, despre candidatura la prezidenţiale: Era clar că nu putea să meargă pe coaliţie și ar fi însemnat ca ţara noastră să aibă nişte şocuri guvernamentale

HotNews acum 3 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a declarat joi, despre candidatura la alegerile prezidenţiale, că era clar că nu putea fi una susținută de coaliția de guvernare şi ar fi „însemnat ca ţara noastră să aibă nişte şocuri guvernamentale

Trei europarlamentari români ar apărea în scandalul de corupție din Parlamentul European. Reacțiile celor vizați

Ziare.com acum o ora
Numele a trei europarlamentari români ar apărea în scandalul de corupţie din Parlamentul European, care vizează practicile lobby-iştilor de la Bruxelles ai grupul chinez de telecomunicaţii Huawei. Aceștia ar fi Cristian Buşoi, Daniel Buda şi Tudor C

Vladimir Putin este de acord cu armistițiul cu Ucraina

Ziua Constanta acum 3 ore
Vladimir Putin a declarat, joi, într-o conferinţă de presă comună cu președintele belarus Aleksandr Lukaşenko, că Rusia este de acord cu propunerea de încetare a ostilităților, dar aceasta ar trebui să ducă la o „pace durabilă”, transmit agențiile i

Vremea

București
acum

13°
joi

13°/23°
vin.

12°/21°
sâm.

14°/24°
dum.

13°/20°
Iasi
acum

18°
joi

13°/25°
vin.

13°/22°
sâm.

14°/24°
dum.

7°/14°
Constanta
acum

13°
joi

12°/16°
vin.

11°/17°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/19°
Cluj-Napoca
acum

12°
joi

11°/18°
vin.

9°/17°
sâm.

10°/22°
dum.

5°/14°
Timisoara
acum

13°
joi

13°/20°
vin.

10°/18°
sâm.

12°/23°
dum.

9°/16°