S-a născut de Crăciun, la fel ca Mântuitorul. Nu-L va mai părăsi niciodată. Este, alături de Daniel Turcea, probabil cel mai important poet creştin postbelic. Sursa: Foto: Agerpres
A intrat în viaţa publică într-o altă zi magică, 21 decembrie. Cu crucea în mână, la baricada de la Inter. "Eram acasă, după-masă. A venit Victor Negară aici, am luat icoana aceea pe care o vedeţi şi am plecat. A venit şi soţia mea cu mine, a stat o vreme şi apoi ne-am despartit", povestea Ioan Alexandru într-un interviu.
"Aveam copii, măcar unul dintre noi să rămână în viaţă. Ne-am îmbrăţişat cu lacrimi în ochi. Am rămas cu Negară. Ţineam predici soldaţilor, să nu tragă. Unul a plâns. Am scos icoana şi crucea(...), la un moment dat, toata lumea pleca şi am rămas foarte puţini. Pe urmă, am văzut cum sunt împuşcaţi oamenii, cum sunt culeşi tinerii. Am văzut cele mai frumoase chipuri de tineri din neamul acesta, fete şi băieţi. Pe unii i-am întâlnit pe urmă în cimitir, în fotografii."
Zidurile Ierihonului comunist au căzut
S-a rugat pentru puţinii eroi rămaşi la baricadă ca pentru nişte morţi. Le-a cântat "Veşnica pomenire". "Cu Victor Negară am făcut rugăciuni din loc în loc, zeci de popasuri, şi am înconjurat zona, aşa cum a fost înconjurat Ierihonul. L-am strigat pe Dumnezeu la fiecare îngenunchere, ca până dimineaţă să cadă zidurile Ierihonului, ale comunismului. Cred că e cea mai mare lucrare spirituală pe care am făcut-o în viaţa mea".
Pe 22 decembrie, seara, înfiinţa Partidul Creştin Democrat. Va deveni apoi membru fondator şi vicepreşedinte al PNŢ-CD. După doi ani, pe 26 septembrie 1991, el singur, cu crucea în mână, avea să domolească hoardele de mineri care ocupaseră Parlamentul. Jandarmii fugiseră. Clădirea din Dealul Mitropoliei fusese lăsată la discreţia mareei negre.
Minerii forţează uşile şi, înarmaţi cu răngi, bâte şi topoare dau buluc
