Pe masa de Paste, alaturi de cas proaspat si ceapa verde, trebuie sa fie si doua, trei ridichii. Mici, rosi, stralucitoare, zemoase si cu un gust inconfundabil, le vezi in gramezi uriase pe tarabele din piete, asteptandu-si cuminti clientii.

Stim mai toti ca ridichile sunt bune in salata, cu branza sau sunca ori o felie de paine cu unt. Putini cunosc si calitatile terapeutice ale acestor legume de primavara despre care insusi Herodot povesteste ca egiptenii le apreciau foarte mult pentru virtutiile lor terapeutice, in timp ce grecii ofereau zeilor lor ridichii de aur.

Pentru prima data insa, ridichile au fost mentionate intr-o reteta chinezeasca in secolul al XI-lea iHr. Dovada ca se bucura de foarte multa apreciere, ridichile au chiar si un festival al lor, care se desfasoara, in fiecare an, la 23 decembrie, la Oaxaca, in Mexic.

In timpul festivalului, mesterii sculpteaza si asambleaza din ridichi scene religioase, peisaje rurale, oameni, personaje mitologice sau evenimente din trecut. Localnicii si turistii veniti la eveniment petrec si servesc mancaruri pe baza de ridichi, iar la miezul noptii se ofera marele premiu celei mai reusite lucrari, executata din ridichi.

Exista ridichi rosii, albe, negre si galbene, cu dimensiuni variate, de la micutele ridichi rosii de primavara pana la detinatoarea recordului Guiness care cantarea 31,2 kilograme. Ridichile de luna trebuie sa fie mici, ferme si netede, de un rosu aprins, plin de viata, in timp ce richile negre trebuie sa fie grele.

Ridichile sunt nu numai un aliment gustos, ci si o sursa excelenta de fibre alimentare, minerale, precum potasiu, calciu, fier, fosfor, cupru, zinc si fluor si oligoelemente. In ridichi este prezenta si o gama variata de vitamine, precum vitamina C, cel mai bine reprezentata si care-i confera proprietatea de detoxifiant si intaritor