Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Trichet, depre țările BRIC, noii lideri ai economiei globale: „Le-a mers splendid în ultimii ani!”

Publicat in Capital, duminică 15 aprilie 2012 ·

Măsurile de austeritate luate în Statele Unite ale Americii și în Europa au generat, în ultimele luni, ample manifestații de protest. Totuși, Jean-Claude Trichet, fostul președinte al Băncii Centrale Europene, susține că tăierile bugetare nu sunt de ajuns pentru a rezolva criza economică și atrage atenția că țările cu probleme continuă să cheltuiască mai mult decât își permit. Cu toate acestea el crede că, în ansamblu, economia mondială nu are de pierdut datorită evoluției țărilor BRIC (Brazilia, Rusia, India, China).

“Țările BRIC sunt exact acelea cărora le-a mers splendid în ultimii ani. Cred că ele - o parte, evident - au avut probleme în trecut. Vorbesc despre Rusia, despre Brazilia. A fost o lungă perioadă în care India și China nu s-au mișcat deloc, și de aceea acum trebuie să fie stăpâni ai propriei lor dezvoltări extrem de rapide. Așadar au o problemă foarte frumoasă cu care trebuie să se descurce: dacă mergi foarte, foarte rapid, cum gestionezi acest proces. Aceste țări fac parte din economia globală, acum o parte decisivă, fac parte din guvernarea globală, sunt membre ale G20. Acum nu mai există un mic grup de economii avansate care să conducă economia globală! În prezent, țările BRIC joacă un rol decisiv în desfășurarea economiei globale. Totuși, trebuie însă spus că au propriile lor probleme și de aceea cred că trebuie să fim foarte atenți”, a declarat Trichet.

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nati Meir, condamnat la 11 ani de închisoare, a fost adus vineri din Grecia

HotNews acum 35 minute
Fostul parlamentar Nati Meir, condamnat la 11 ani de închisoare pentru săvârşirea a 7 infracţiuni de înşelăciune, trafic de influenţă şi luare de mită, a fost adus vineri în ţară, de la Atena, după ce autorităţile judiciare din Grecia au aprobat cer

Oficial: Parlamentul Germaniei a fost dizolvat, alegeri anticipate programate pe 23 februarie

Mediafax acum o ora
Olaf Scholz a dizolvat coaliţia guvernamentală, forţând un vot naţional cu şapte luni mai devreme. Conservatorii CDU/CSU sunt favoriţi, în timp ce SPD încearcă să recupereze decalajul faţă de opoziţie. Este a patra oară din 1945 când alegerile naţio

Soldatul nord-coreean capturat de Ucraina a murit din cauza agravării rănilor, anunță Agenția de spionaj a Coreei de Sud

Libertatea acum 30 minute
Un soldat nord-coreean rănit a murit vineri din cauza agravării rănilor, la o zi după ce a fost capturat de Ucraina, a confirmat agenția de spionaj a Coreei de Sud, citând informații primite de la o „țară prietenă”, informează agenție de știri din S

Câți români îşi sărbătoresc onomastica de Sfântul Ștefan, în a treia zi de Crăciun

Ziua Constanta acum 4 ore
În a treia zi de Crăciun, de Sfântul Arhidiacon Ştefan, peste 520.000 de români îşi sărbătoresc onomastica. Potrivit datelor furnizate de către Direcţia de Evidenţa Persoanei sunt sărbătoriți astăzi, 27 decembrie 364.444 bărbaţi şi 155.559 femei. L

Târgul de Crăciun Bucureşti - 1,3 milioane de vizitatori în 28 de zile/ FOTO

News.ro acum 53 minute
Târgul de Crăciun, organizat de Primăria Capitalei în perioada 29 noiembrie - 26 decembrie, în Piaţa Constituţiei, a fost vizitat de 1,3 milioane de bucureşteni şi turişti. Intrarea a fost liberă. La cea de-a 17-a ediţie a acestui eveniment au fost

Intervenţie chirurgicală în premieră, la Spitalul de Boli Infecţioase Timişoara/ Chirurgii au realizat o operaţie de timectomie pe cale minim invazivă

News.ro acum o ora
O intervenţie chirurgicală s-a realizat, în premieră, în cadrul Secţiei de Chirurgie Toracică a Spitalului de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie ”Dr. Victor Babeş” Timişoara. Pacienta, o femeie în vârsta de 50 de ani, suferea de Miastenia Gravis,

Parlamentul sud-coreean îl destituie pe preşedintele interimar Han Duck-soo, o premieră în istoria Coreei de Sud după destituirea preşedintelui Yoon Suk Yeol. Ministrul Finanţelor Choi Sang-mok urmează să devină noul preşedinte interimar

News.ro acum 2 ore
Deputaţii sud-coreeni au aprobat vineri prin vot destituirea preşedintelui interimar Han Duck-soo, totodată premier, pe care-l acuză de faptul că a ”participat în mod activ la insurecţie” în urma tentativei eşuate a predecesorului său de a institui

O companie aeriană suspendă toate zborurile de pe Aeroportul Internațional Brașov Ghimbav din cauza numărului scăzut de pasageri

Ziare.com acum o ora
Compania sibiană FlyLili a anunţat, vineri, 27 decembrie că, din 11 ianuarie, suspendă toate zborurile de pe Aeroportul Internaţional Braşov-Ghimbav, singurele zboruri civile de pe acest aeroport urmând să fie efectuate de compania ungară Wizz Air.

Cutremur în zona seismică Vrancea, vineri dimineaţa. Ce magnitudine a avut seismul

Mediafax acum 3 ore
Cutremurul s-a produs la ora 08:27 în zona Seismică Vrancea, judeţul Vrancea şi a avut o magnitudine de 2.4. Seismul a avut loc la adâncimea de 109.4 km. Cutremurul s-a produs în apropierea următoarelor oraşe: 27km V de Focşani, 69km N de Buzău, 81k

Anul 2025 începe cu temperaturi mai ridicate decât cele obişnuite

News.ro acum 4 ore
Temperaturile vor fi mai ridicate decât cele obişnuite, în săptămâna 30 decembrie 2024 - 6 ianuarie 2025, în toată ţara, anunţă vineri meteorologii. Săptămâna 30.12.2024 – 06.01.2025 Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru a

Vremea

București
acum

vin.

1°/2°
sâm.

2°/5°
dum.

3°/7°
lun.

1°/7°
Iasi
acum

vin.

0°/2°
sâm.

2°/3°
dum.

2°/6°
lun.

1°/5°
Constanta
acum

vin.

1°/4°
sâm.

2°/5°
dum.

2°/6°
lun.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

vin.

1°/4°
sâm.

1°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
Timisoara
acum

vin.

0°/3°
sâm.

-0°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/5°