Exista un apendice al economiei franceze, cam uitat de lume, numit de finantisti "zona francului CFA". Francul CFA a fost conceput ca sa circule acolo unde poticnelile lui sa nu influenteze francul cel adevarat - francez - si, cu atat mai mult, noua moneda unica de astazi, euro.
Francul CFA isi are statutul sau: este convertibil in euro si se poate transfera liber in Franta. Intamplarea face ca societatile franceze sa detina partea banului in acest sistem, avand majoritatea contractelor comerciale incheiate in zona. Circula in mai multe tari francofone din Africa.
Asa cum functioneaza sistemul, rata de schimb a francului CFA se raporteaza la moneda euro si apare supraevaluata, in scopul evident de a proteja companiile franceze fata de o depreciere a monedei euro. Supraevaluarea face ca sistemul sa fie inechitabil, limitand posibilitatile tarilor din zona francului CFA sa-si diversifice si, mai ales, sa-si dezvolte economiile.
Vrand-nevrand, tarile din aceasta zona sunt obligate sa cedeze 50% din rezervele valutare proprii catre trezoreria franceza, ca garantie in vederea convertibilitatii reciproce intre francul CFA si euro.
Dupa ce, in 1994, francul CFA a suportat o devalorizare substantiala sub auspiciile FMI si ale Bancii Mondiale, iar datoriile restante au fost reduse, pentru a se evita o criza, cele doua institutii si-au propus desfasurarea unui program permanent de monitorizare a deficitelor financiare.
Programul permite limitarea impactului direct a crizei datoriilor suverane europene asupra acestor tari, care le pot cadea usor victima.
Una e teoria, alta e practica
In asemenea conditii, se evita o noua devalorizare a francului CFA, asa cum s-a procedat nu numai in 1994, sub auspiciile FMI si ale Bancii Mondiale, dar si anterior, la initiativa unilaterala a Frantei.
