Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cazul Tanacu, în cărţi pentru festivalul de la Cannes

Publicat in Adevarul, luni 16 aprilie 2012 ·

„Beyond the Hills“, de Cristian Mungiu, inspirat de tragedia reală a unei exorcizări din judeţul Vaslui, ar putea face parte din competiţie.

„Beyond the Hills"/„După dealuri", al doilea lungmetraj al regizorului Cristian Mungiu, este, potrivit variety.com, pe lista scurtă a competiţiei Festivalului de Film de la Cannes (16-27 mai). Anunţul oficial va fi făcut joi, 19 aprilie. Despre prezenţa „Beyond the Hills" pe lista festivalului s-a speculat, însă, încă din luna februarie. Tot atunci, compania Sundance Selects, o divizie a IFC Films, a anunţat că a cumpărat drepturile de distribuţie pentru America de Nord ale noului film. Ar fi pentru a doua oară când Cristian Mungiu va ajunge la Cannes, după ce, în anul 2007, regizorul a câştigat Palme d'Or pentru „4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile".

Tanacu, varianta ficţiune

Cristian Mungiu semnează şi scenariul pentru „Beyond the Hills", a cărui poveste este inspirată de cazul exorcizării de la Tanacu. În luna mai a anului 2005, măicuţa Irina Cornici îşi pierdea viaţa la Mănăstirea Sfânta Treime din judeţul Vaslui.

În filmul lui Mungiu, eroinele sunt două fete, Alina şi Voichiţa, care au crescut împreună la orfelinat şi s-au regăsit apoi într-o mănăstire izolată din România. Alina vrea să plece pentru a se stabili în Germania şi îşi doreşte ca Voichiţa s-o urmeze. Însă Voichiţa este ataşată profund de viaţa de la mănăstire. Atunci când Alina îl înfruntă pe preot, tânăra este dusă la spital, iar persoanele care o îngrijesc încep să creadă că este posedată de diavol. Filmările pentru „Beyond the Hills" au avut loc în judeţul Prahova, iar din distribuţie fac parte Valeriu Andriuţă, Cosmina Stratan şi Cătălina Harabagiu.

Alte 20 de filme intră în competiţie

„Beyond the Hills" - pe care variety.com îl numeşte „o dramă religioasă" - se poate afla în competiţia oficială de la

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Conferință de presă la Cotroceni VIDEO. Nicușor Dan despre măsurile pentru reducerea deficitului bugetar - „Vreau să transmit românilor că este o chestiune provizorie”

Ziua Constanta acum 25 minute
Nicușor Dan a afirmat astăzi, în cadrul unei conferințe de presă la Palatul Cotroceni, că măsurile pentru reducerea deficitului bugetar sunt provizorii. „Vreau să transmit românilor că este o chestiune provizorie, că România are potențial economic.

Nicuşor Dan, despre MĂSURILE fiscale: Este o chestiune provizorie / Guvernul a spus că nu crește TVA la învestire

Gandul acum 49 minute
Președintele Nicușor Dan a declarat, luni, că măsurile pentru reducerea deficitului bugetar sunt provizorii, iar în ceea ce privește creșterea TVA-ului, a precizat că angajamentul guvernului în momentul în care a fost învestit a fost că TVA-ul nu va

Reacția lui Nicușor Dan, despre pensiile magistraților: „O greșeală uriașă a clasei politice”

Gandul acum 39 minute
„O greșeală uriașă a clasei politice” în cazul magistraților care au ajuns să primească pensii mai mari decât salariul, este declarația lui Nicușor Dan, făcută despre pensiile speciale ale magistraților. „O chestiune importantă, pentru că vom vorbi

Moțiunea AUR împotriva Guvernului Bolojan, în dezbatere luni

Ziua Constanta acum 3 ore
Moțiunea de cenzură depusă de parlamentarii AUR împotriva Executivului și intitulată „Au ruinat țara și acum îi obligă pe români să achite nota de plată - afară cu Guvernul ipocrit” va fi dezbătută și supusă votului luni, de la ora 15:00, în plenul

Cod galben de caniculă în județele Constanța și Tulcea. Anunțul ANM

Ziua Constanta acum 46 minute
Meteorologii din cadrul Administrației Naționale de Meteorologie au emis un cod galben de val de căldură, caniculă li disconfort termic în perioada 14 iulie, ora 12.00 - 15 iulie, ora 10.00. Luni, valul de căldură se va manifesta în vestul și în sud

Trump anunță trimiterea de sisteme PATRIOT în Ucraina: „Au nevoie disperată”. Critici dure la adresa lui Vladimir Putin

Gandul acum 2 ore
Președintele american Donald Trump a confirmat că Statele Unite vor trimite sisteme antiaeriene Patriot în Ucraina, în cadrul unui acord susținut financiar de NATO. Liderul de la Casa Albă s-a declarat totodată „dezamăgit” de comportamentul președin

Bitcoin depăşeşte pentru prima dată 120.000 de dolari

News.ro acum 3 ore
Bitcoin a depăşit luni pentru prima dată pragul de 120.000 de dolari, marcând o etapă importantă pentru cea mai mare criptomonedă din lume, în contextul în care investitorii pariază pe victorii politice mult aşteptate pentru acest sector în această

VIDEO. Președintele Nicușor Dan- „România are nevoie de o lege a salarizării“

Ziua Constanta acum 28 minute
Președintele Nicușor Dan, în cadrul unei conferințe de presă susținute luni, 14 iulie, că România are nevoie de o lege a salarizării în care să avem o abordare foarte nuanțată pe toate categoriile și să dispară sporurile. Președintele a mai pecizat

Rusia acuză că Ucraina a atacat cu drone un centru de instruire al centralei nucleare de la Zaporojie

HotNews acum 2 ore
Trei drone ucrainene au atacat duminică seara un centru unic de instruire de la centrala nucleară Zaporojie, dar nu au fost înregistrate pagube „critice”, a anunțat luni administrația instalată de Moscova la cea mai mare centrală nucleară din Europa

Cum a ajuns Donald Trump la finala Cupei Mondiale a Cluburilor. A sosit ca un star, dar a fost și huiduit de fani

Cancan acum o ora
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a fost în prim-planul evenimentului de premiere de la finalul Campionatului Mondial al Cluburilor. Liderul de la Casa Albă a ajuns ca un adevărat star la ceremonia în la care Chelsea a primit trofeul, dar a

Vremea

București
acum

32°
lun.

19°/37°
mar.

22°/34°
mie.

21°/36°
joi

23°/36°
Iasi
acum

29°
lun.

18°/35°
mar.

19°/33°
mie.

18°/32°
joi

18°/24°
Constanta
acum

32°
lun.

20°/32°
mar.

21°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

21°
lun.

17°/32°
mar.

18°/32°
mie.

17°/28°
joi

15°/21°
Timisoara
acum

26°
lun.

20°/35°
mar.

20°/34°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°