"Clientul nu e un prost. Clientul e nevastă-ta!"* Cam așa spunea - într-o traducere aproximativă - David Ogilvy în sfaturile sale pentru oamenii din marcom. Cred că sfatul ar trebui să fie urmat de toți oamenii de comunicare și mai ales de către politicieni.
Există o singură problemă: dacă pe comunicatorii comerciali îi poți pedepsi ignorându-le produsele, pe politicienii care te consideră prost ești obligat să-i penalizezi în alt mod. Dacă alegi să-i ignori, ei câștigă. Una dintre marile probleme ale democrației este faptul că fiecare cetățean (în condițiile legii) are un vot. Un vot are și strungarul, și agricultorul, și doctorul. Toți sunt egali în fața urnei și au puterea de a-și face simțite prioritățile și modul de gândire. Aceasta este chiar esența democrației, fibra ei cea mai profundă. Riscul care derivă de aici este acela că oameni neinstruiți sau manipulați pot hotărî soarta comunității prin numărul lor.
Celebrul citat „proști, dar mulți“ din „Alexandru Lăpșuneanu“ ar fi trebuit să ne dea tuturor de gândit. Majoritatea celor pe care îi cunosc aparțin clasei de mijloc. Majoritatea cititorilor revistei Capital fac parte tot din acest segment social, probabil cel mai lovit de criza economică. Există un element comun între cele două cercuri: oamenii sunt dezamăgiți de toată clasa politică. În diverse forme de manifestare, care variază între je-m’en-fiche-ism și agresivitate extremă: „toți sunt niște hoți, bandiți, ticăloși etc. Iar consecința este că acești oameni - inteligenți și informați - nu se prezintă la vot.
Ce-ai alege să faci tu, cititorule, dacă ai fi în poziția unui politician? Cu cine ai comunica și cu ce argumente? Să nu uităm că prioritatea numărul unu a oricărui ageamiu din politica este să câștige alegerile. Iar orice om cu scaun la cap ar tinde să comunice, în primul rând, cu cei care votează de obicei
