După ce duminică au primit cu bucurie Sărbătoarea sărbătorilor – Învierea Domnului – pentru creştin-ortodocşi şi greco-catolici, bucuria celui mai mare Praznic continuă în Săptămâna Luminată. În Noaptea de Înviere, credincioşii au mers la biserică, la slujbă, şi au dus acasă Lumina Sfântă. Lumânarea pascală nu este una oarecare, de aceea trebuie să o păstrăm cu grijă şi s-o aprindem în casă în vreme de necaz şi de primejdie, fiind simbolul Învierii şi al biruinţei Vieţii asupra Morţii. Înalt Prea Sfinţitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, spune că lumânarea pascală "arată că noi avem legătură cu Hristos cel Înviat. Plecăm cu lumânarea aprinsă acasă şi ţinem această lumânare de la Înviere pentru că este cea care ne-a adus cea mai Sfântă Lumină şi o aprindem în vreme de primejdie".

Săptămâna Luminată este una aparte, în care, prin Sfânta Înviere a Mântuitorului, "vieţii întru moarte îi ia locul viaţa întru înviere (anastasis), fără de care toată credinţa noastră ar fi în zadar" (cf. Corinteni 15, 14; 17) (Răzvan Codrescu – Ghid pascal), iar cântarea Sfintei Liturghii exprimă misterul mai presus de fire: "În mormânt cu trupul şi în iad cu sufletul, ca un Dumnezeu, în Rai cu tâlharul şi pe scaun ai fost, Hristoase, cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt, toate umplându-le Cela ce eşti necuprins".

În tradiţia populară, din Noaptea Sfintei Învieri a Mântuitorului, până în Duminica Tomei, se spune că poarta Edenului rămâne deschisă. Pogorându-Se la iad după dumnezeiasca Înviere, Domnul Iisus Hristos i-a eliberat pe Adam şi Eva şi pe drepţii din Vechiul Testament şi i-a dus în Rai. De altfel, în această perioadă, porţile împărăteşti ale sfântului altar sunt larg deschise, iar preoţii poartă veşminte albe, de sărbătoare. Din Noaptea Învierii şi până la Înălţarea Domnului la Cer, în biserică se cântă "Luminează-te, luminează-te, noule Ierusalime, că slava Domnulu