Protestul inedit de la Teatrul Naţional Bucureşti s-a încheiat, după aproape două ore, tânărul fiind convins să se îmbrace şi să coboare de pe macaraua şantierului, informează MEDIAFAX.
Tânărul, dezbrăcat complet, a pledat de la 50 de metri înălţime pentru stoparea poluării şi a traficului sufocant din Capitală.
După ce un negociator al Poliţiei Capitalei a avut o discuţie cu el, apoi poliţiştii Secţiei 1 au identificat un prieten al protestatarului cu care a şi dialogat, tânărul a decis să-şi pună pantalonii şi să coboare. Pe piept el şi-a pictat semnul păcii.
Tânărul, care le-a spus autorităţilor că este student la Arhitectură, riscă o contravenţie pentru protestul său inedit.
Citeşte şi Mesia de la Universitate
Paralel, Poliţia face investigaţii pentru a se stabili cum bărbatul a ajuns, luni, în jurul orei 15.00, pe şantierul Teatrului Naţional din Capitală, la care se fac lucrări de reabilitare şi renovare.
Protestul inedit de la Teatrul Naţional Bucureşti s-a încheiat, după aproape două ore, tânărul fiind convins să se îmbrace şi să coboare de pe macaraua şantierului, informează MEDIAFAX.
Tânărul, dezbrăcat complet, a pledat de la 50 de metri înălţime pentru stoparea poluării şi a traficului sufocant din Capitală.
După ce un negociator al Poliţiei Capitalei a avut o discuţie cu el, apoi poliţiştii Secţiei 1 au identificat un prieten al protestatarului cu care a şi dialogat, tânărul a decis să-şi pună pantalonii şi să coboare. Pe piept el şi-a pictat semnul păcii.
Tânărul, care le-a spus autorităţilor că este student la Arhitectură, riscă o contravenţie pentru protestul său inedit.
Citeşte şi Mesia de la Universitate
Paralel, Poliţia face investigaţii pentru a se stabili cum bărbatul a ajuns, luni, în jurul orei 15.00, pe şantierul Teatrului Naţional din Capitală, la care se fac lucrări de reabilit