Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Noi dovezi că există VIAŢĂ pe MARTE, descoperite de savanţii britanici

Publicat in Gandul, luni 16 aprilie 2012 ·

După ce în urmă cu câteva zile savanţii de la NASA au declarat că sunt siguri în proporţie de 99% că există viaţă pe Marte, un alt grup de cercetători susţine că are dovezi în ceea ce priveşte acest aspect.

Oamenii de ştiinţă britanici de la Universitatea din Edinburg susţin că în craterele formate în urma impacturilor dintre asteroizi şi Planeta Roşie sunt semne clare că există viaţă, informează Daily Mail.

În urma analizelor din laborator s-au descoperit în aceste cratere microorganisme care trăiau pe această planetă încă de acum 35 de milioane de ani. Savanţii sunt de părere că aceste cratere ar putea reprezenta refugiul ideal al bacteriilor în urma unor evenimente climatologice extrem de dure, precum Era Glaciară sau încălzirea globală.

Pentru a ajunge la această concluzie, experţii au studiat o bucată de rocă care provenea dintr-un crater de pe Marte. Rezultatele au arătat că pe întreaga suprafaţă a rocii existau o multitudine de microorganism.

"Se pare că în aceste cratere există un mediu propice pentru supravieţuirea acestor forme de viaţă. Rezultatele obţinute în laborator ne încurajează să căutăm şi alte forme de viaţă pe această planetă", a declarat profesorul Charles Cockell.

Rezultatele obţinute de oamenii de ştiinţă britanici au fost publicate în ultimul număr al jurnalului "Astrobiology".

După ce în urmă cu câteva zile savanţii de la NASA au declarat că sunt siguri în proporţie de 99% că există viaţă pe Marte, un alt grup de cercetători susţine că are dovezi în ceea ce priveşte acest aspect.

Oamenii de ştiinţă britanici de la Universitatea din Edinburg susţin că în craterele formate în urma impacturilor dintre asteroizi şi Planeta Roşie sunt semne clare că există viaţă, informează Daily Mail.

În urma analizelor din laborator s-au descoperit în aceste cratere microorganisme care trăiau pe această plan

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Șoșoacă îi cere lui Călin Georgescu postul de prim-ministru în schimbul susținerii pentru turul II

HotNews acum 2 ore
Preşedintele Partidului S.O.S. România, eurodeputatul Diana Şoşoacă, a declarat, luni, în cadrul unei întâlniri electorale la Focşani, că îl va susţine pe candidatul independent Călin Georgescu în al doilea tur de scrutin pentru prezidenţiale dacă a

David Popovici: Aş avea un îndemn pentru lume, şi mai ales pentru tineri. În turul al doilea să votăm inteligent, să votăm pentru a ne apăra democraţia şi viitorul

News.ro acum o ora
Campionul olimpic la nataţie David Popovici a îndemnat, luni seară, lumea, dar mai ales tinerii, ca în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale să voteze inteligent, să voteze pentru apărarea democraţiei şi a viitorului. ”Eu am votat, este foarte

Meciul UTA-Universitatea Craiova: Mircea Rednic - E o seară tristă, nu meritam să pierdem!

News.ro acum o ora
Mircea Rednic, antrenorul echipei UTA Arad, crede că formaţia pe care o conduce nu merita să piardă meciul cu Universitatea cRaiova, scor 1-2. ”E o seară tristă, nu meritam să pierdem la felul cum am jucat. Să ai 17 şuturi spre poartă, şapte pe poar

Un bărbat care a ameninţat că va sparge cu barosul statuile din Timişoara pentru că nu sunt româneşti, amendat de Poliţie / El a sunat la 112 să anunţe că a fost dat afară din instituţia unde a făcut ameninţările

News.ro acum 4 ore
Un bărbat de 47 de ani a intrat în sediul Direcţiei Judeţene pentru Cultură Timiş şi a ameninţat că va sparge cu barosul toate statuile din Timişoara pe motiv că nu sunt româneşti. El a fost dat afară din instituţie, dar a sunat la Poliţie şi a ceru

Poli Iași a remizat cu FC Botoșani, iar Emil Săndoi a declarat: „Nu știu cum”

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
Emil Săndoi, antrenorul de la Poli Iași, a declarat la finalul că echipa sa trebuia să câștige partida.

Licitații - 26 noiembrie 2024

Buna ziua Brasov acum 3 ore
S. CARFIL S.A., cu sediul în Braşov, organizează în data de 03.12.2024, ora 12.00, licitaţie deschisa cu strigare, după regula licitaţiei competitive, la un preţ în urcare pentru vanzarea Grupului de active „Secţia CARBURATOR”. Detalii www.carfil.ro

UPDATE - O bucată din tavanul unei săli de clasă a căzut peste doi elevi, în timpul cursurilor, la Târgu Mureş/ Cei doi copii, un băiat şi o fată, răniţi, el fiind transportat la spital/ Clasa, evacuată/ Poliţia face cercetări

News.ro acum 10 ore
O bucată din tavanul unei săli de clasă de la o şcoală din Târgu Mureş a căzut, luni, peste doi elevi, în timpul cursurilor. Cei doi copii, un băiat şi o fată, în vârstă de aproximativ 13 ani, au fost răniţi, fiind evaluaţi de cadrele medicale. Ulte

RAR Staţiile ITP autorizate pot efectua inspecţia tehnică prin înregistrare manuală

Ziua Constanta acum 10 ore
Staţiile de inspecţie tehnice autorizate, care au solicitări din partea clienţilor, pot efectua inspecţia tehnică prin înregistrare manuală, iar la reluarea funcţionării aplicaţiei informatice respectivele verificări vor fi înregistrate în aplicaţi

Procurorul special Jack Smith renunţă la cele două cazuri penale federale împotriva lui Donald Trump înainte de învestirea preşedintelui ales

News.ro acum 2 ore
Procurorii au renunţat luni la cele două cazuri penale federale împotriva lui Donald Trump, două dosare judiciare separate, înclinându-se în faţa realităţii că acestea nu vor fi finalizate sau nu vor continua înainte ca Trump să revină la Casa Albă

Şeful Comitetului Militar al NATO le cere companiilor din statele aliate să se pregătească pentru un „scenariu de război”

Ziare.com acum 3 ore
Un oficial militar de rang înalt al NATO a îndemnat luni, 25 noiembrie, companiile să fie pregătite pentru un scenariu de război și să își ajusteze liniile de producție și distribuție în consecință, pentru a fi mai puțin vulnerabile la șantajul unor

Vremea

București
acum

mar.

2°/7°
mie.

3°/6°
joi

5°/10°
vin.

5°/10°
Iasi
acum

-2°
mar.

-2°/5°
mie.

1°/5°
joi

3°/9°
vin.

2°/7°
Constanta
acum

-3°
mar.

-3°/7°
mie.

4°/8°
joi

5°/9°
vin.

7°/12°
Cluj-Napoca
acum

mar.

1°/7°
mie.

4°/6°
joi

3°/8°
vin.

4°/5°
Timisoara
acum

mar.

3°/8°
mie.

3°/8°
joi

6°/12°
vin.

4°/9°