De la circa 50 la peste 300 de ani - sunt perioadele de timp de care ar avea nevoie locuitorii marilor metropole de pe glob pentru a cumpăra o casă din categoria premium de 100 de metri pătraţi. Sursa: SHUTTERSTOCK
Astfel, Bloomberg a calculat că un indian care câştigă un salariu mediu ar avea nevoie să economisească mai mult de 300 de ani pentru a cumpăra o casă luxoasă în Mumbai, ceea face ca proprietăţile din acest oraş să fie cele mai inaccesibile pentru locuitorii săi, într-un clasament mondial.
La un preţ de 11.400 de dolari/mp Mumbai se află pe locul 36 dintr-un total de 63, potrivit indexului rezidenţial Knight Frank Prime International, cu mult sub Manhattan, situat pe locul 17, cu 23.300 de dolari/mp, Moscova, locul 14, cu 24.000 de dolari/mp şi Londra, locul 3, cu 48.900 de dolari.
Dar, luând în calcul PIB-ul pe cap de locuitor din India, care este de doar 3.700 de dolari, un indian care câştigă salariul mediu ar avea nevoie de nu mai puţin de 308 ani pentru a îşi lua o casă de 100 de mp, scrie Financial Times. Prin comparaţie, un moscovit ar avea nevoie de 144 de ani, iar un newyorkez de 48 de ani.
Iată de câţi ani de economii ar avea nevoie locuitorii celor unora din cele mai scumpe metropole imobiliare, care câştigă salariul mediu pe economie, pentru a îşi achiziţiona 100 mp de casă.
Singapore – circa 45 de ani
New York – 48 de ani
Cape Town – 52 de ani
Jakarta – 53 de ani
Bangkok – 54 de ani
Paris – 56 de ani
Hong Kong – circa 90 de ani
Londra – circa 140 de ani
Moscova – 144 de ani
Shanghai – circa 230 de ani
Mumbai - 308 ani