Ne place sa ne imaginam ca, pret de cateva ore, viermele care roade sufletul politicienilor in cautare de putere si stralucire a capatat stavila, iar linistea s-a asternut in ganduri, inlocuind pizma.
Ne place sa ne imaginam ca din momentul Invierii si pana cand ceasul vremurilor stricate de ambitie va bate din nou, cei care ne vor binele decantat prin sita dorintelor lor isi pun o singura intrebare: cum sa ne faca mai fericiti alaturi de ei, impreuna?
Ne mai place sa ne imaginam cum au purces, in aceste clipe, la autoobservare si au descoperit ca undeva drumul nostru nu se potriveste cu al lor. Prin urmare au decis sa deschida ochii si sa glasuiasca spre noi ca si cand ne-ar intinde o mana de ajutor.
Iisus ne-a aratat metoda, depinde exclusiv de noi sa reusim sa prindem peste, dar nu la a pune politicienii mana efectiv pe cazmaua nationala imi este gandul. Nu cuget cu repros la faptul ca nu o fac. Ci la lipsa perceptiei ca acolo, in fruntea ostirii, sau pe flancurile unde niste fruntasi se pregatesc sa devina nava-amiral, singurul gand care pune mintea in miscare ne este dedicat.
De indata de lumina pe care si-au incrustrat-o in suflete de Inviere isi va pierde stralucirea, pe ecranele televizoarelor vor navali din nou minciuni, promisiuni goale, reprosuri si ficati inveninati.
De indata ce stomacul va mesteca ultimele firmituri de pasca, politicienii isi vor aduce aminte de impresia ca reprezinta providenta, isi vor scoate din teaca acele cu gamalie si le vor infinge unii in ochii altora, ca sa-i vada natiunea cum se razboiesc pentru a o alina.
Caci poporul nu vrea liniste, ci dezmat politicianist. Nu cauta sa se hraneasca cu pace, ci cu praf de pusca. Nu-i trebuie indemnuri la solidaritate, ci razboaie pe toate fronturile, ca sa-si faca psihoterapie pentru secolele in care s-a multumit sa inca
