Un bărbat de 87 de ani din comuna Şuţeşti, a reclamat la Secţia 4 de Poliţie Rurală Ianca faptul că, în noaptea anterioară, persoane necunoscute i-au sustras dintr-un coteţ de păsări, din curtea locuinţei, 6 găini.
Poliţiştii au efectuat investigaţii în teren şi au stabilit că autorul faptei este un localnic de 40 de ani, de la locuinţa acestuia fiind ridicată carnea de pasăre, provenită de la cele 6 găini, care au fost tăiate şi tranşate de autor după comiterea furtului. Prejudiciul, în valoare totală de 180 de lei, a fost recuperat de poliţişti.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.
Poliţişti de la Secţia 2 de Poliţie Rurală Chiscani au efectuat cercetări, în urma reclamaţiilor şi au stabilit că un bărbat de 38 de ani, din comuna Gropeni, în nopţile de 8 spre 9 şi 9 spre 10 aprilie a.c., a pătruns în curtea reclamantului şi, prin escaladarea gardului, a sustras 10 găini, pe care le-a vândut la diverşi cetăţeni din comună.
Acestuia i s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.