Elveţienii de rând nu sunt dispuşi să-şi vândă conştiinţa civică pe câţiva gologani.
Discursul preşedintelui Traian Băsescu la ceremonia de învestire a noului ministru al mediului (în fapt, nu chiar atât de nou, căci titularul de azi a mai ocupat aceeaşi funcţie între 2007 şi 2008) a fost interpretat şi răsinterpretat în săptămâna care a trecut. Analiştii s-au grăbit să acuze că, prin intervenţia sa în favoarea unor proiecte de exploatare a resurselor naturale, şeful statului îşi bagă iarăşi nasul unde nu-i fierbe oala. Şi anume, în treburile guvernamentale.
Aşa fiind, care-i noutatea? Dl Băsescu, „jucător" cum îl ştim, s-a obişnuit să îmbrace haina conducătorului unei republici prezidenţiale (prefixul „semi" s-a pierdut pe drum), haină croită după tiparul unei Constituţii confuze, din care nu se înţelege foarte clar cum se împarte puterea executivă între Palatul Victoria şi Palatul Cotroceni. Dar să revenim.
Marţea trecută, dl Băsescu s-a folosit de prilej pentru a-i da câteva indicaţii preţioase proaspătului membru al cabinetului: „Rugămintea mea e ca, din punct de vedere al mediului, să analizaţi rapid, cu prioritate, cele trei investiţii care se prefigurează şi, dacă România nu are nevoie de gaze de şist, să stopăm orice evoluţie în relaţia cu Chevron, dacă România nu vrea să exploateze carierele de cupru de la Roşia Poieni, s-o stopăm, dacă România nu vrea să exploateze aurul de la Roşia Montană, să comunicăm partenerilor şi să închidem subiectul".
Carevasăzică, preşedintele face lobby, sub lumina reflectoarelor, în favoarea unor controversate investiţii private a căror soartă atârnă acum doar de semnătura ministrului Attila Korodi. Şi, dacă pixul dumnealui va decide că sunt OK, investitorii n-au decât să se apuce de săpat. Nici vorbă să ascultăm ce au de spus comunitatea ştiinţifică sau opinia publică!
Tot marţi, o şt
