Mesajul a fost trimis. Multumesc!

UE condamnă în termeni duri atacurile din Afganistan

Publicat in Romania Libera, luni 16 aprilie 2012 ·

Înaltul Reprezentant UE pentru afaceri externe şi politică de securitate Catherine Ashton a condamnat ferm, duminică seară, atacurile coordonate comise duminică în Afganistan, precizând că personalul UE din această ţară este în siguranţă, relatează Agerpres.

"Uniunea Europeană doreşte să-şi reafirme sprijinul pentru guvernul afgan şi angajamentul său de a continua susţinerea eforturilor guvernului pentru consolidarea stabilităţii şi a democraţiei'', se menţionează în declaraţia şefei diplomaţiei europene.

Un număr de 36 de talibani au fost ucişi de bombele proprii sau de forţele de ordine, precum şi opt membri ai forţelor afgane şi trei civili, în atacurile concomitente lansate duminică de insurgenţii islamişti. Cel puţin şase atacuri coordonate au vizat parlamentul, un vicepreşedinte, forţa internaţională a NATO (ISAF) şi ambasadele SUA, Marii Britanii, Germaniei şi Japoniei din capitala afgană, talibanii dorind să marcheze începutul tradiţionalei lor 'ofensive de primăvară'.

În afara celor 47 de morţi, 40 de membri ai forţelor afgane de securitate şi 25 de civili au fost răniţi în atacuri, potrivit unui ultim bilanţ realizat de ministrul de interne Bismillah Mohammadi.

Şeful poliţiei din Kabul, Mohammad Ayoub Salangi, a declarat pentru AFP că 40 de civili reţinuţi ca ostatici duminică într-un imobil din apropierea parlamentului au fost eliberaţi în cursul nopţii şi sunt teferi. Atacurile coordonate de la Kabul au fost cele mai ample din cei peste zece ani de conflict, adaugă sursa citată. Înaltul Reprezentant UE pentru afaceri externe şi politică de securitate Catherine Ashton a condamnat ferm, duminică seară, atacurile coordonate comise duminică în Afganistan, precizând că personalul UE din această ţară este în siguranţă, relatează Agerpres.

"Uniunea Europeană doreşte să-şi reafirme sprijinul pentru guvernul afgan şi angajame

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum 3 ore
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

Verdictul tranșant al unei investigații ONU: Rusia a comis crime împotriva umanității în Ucraina

HotNews acum o ora
Rusia a comis crime împotriva umanității de tipul torturii și provocării de dispariții forțate în războiul din Ucraina, este concluzia unei investigații realizate de Organizația Națiunilor Unite, potrivit AFP. Crimele au fost comise ca parte dintr-u

John - Ion Banu - Muscel și-a depus candidadura la BEC pentru alegerile prezidențiale (DOCUMENT)

Ziua Constanta acum 2 ore
Biroul Electoral Central pentru alegerea Președintelui României din anul 2025 (BEC) informează că, în data de 14.03.2025, a fost depusă propunerea de candidatură independentă a lui John - Ion Banu - Muscel pentru funcția de Președinte al României. P

Ilie Bolojan a promulgat LEGEA FUGARILOR

Gandul acum 24 minute
Președintele interimar Ilie Bolojan a promulgat, vineri, legea potrivit căreia se consideră evadare și fapta persoanelor condamnate la pedeapsa cu închisoarea care nu se prezintă la organul de Poliție în vederea punerii în executare a mandatului. Ac

FOTO Incendiu la o hală de vopsitorie auto din Sibiu. Zeci de persoane evacuate din imobilele învecinate

HotNews acum 2 ore
Un incendiu a izbucnit vineri la o hală cu destinația de vopsitorie auto din municipiul Sibiu. Flăcările au cuprins aproximativ 300 de metri pătrați din suprafața halei, iar mai multe autoturisme aflate în interior au fost afectate, transmite ISU Si

Ministrul Finanţelor: România nu are nevoie de nicio taxă nouă sau impozit nou în acest an / Dialogul cu Comisia Europeană este unul continuu

News.ro acum 3 ore
Ministrul Finanţelor, Tanczos Barna, afirmă, vineri, că România nu are nevoie de nicio taxă nouă sau impozit nou în acest an, iar dialogul cu Comisia Europeană este unul continuu şi nu vizează o eventuală creştere a acestora. ”România nu are nevoie

Video România nu trimite trupe în Ucraina. Ciolacu: „Suntem mai siguri ca niciodată, nu intrăm în niciun război”

Adevarul acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu susține că România nu va trimite trupe în Ucraina și nu va intra în niciun război. „Văd și eu acele fake news-uri, vă garantez că nu intrăm în niciun război”, a transmis șeful Guvernului.

George Simion, despre demisia lui Becali din partid: Suntem în postul Paştelui, e bine să fim buni creştini, să întoarcem şi obrazul celălalt. Îmi cer scuze faţă de colega mea, care a fost mai mult decât fair play şi n-a băgat în seamă răutăţile

News.ro acum 2 ore
Liderul AUR, George Simion, a declarat vineri, despre demisia lui Becali din partid, că suntem în postul Paştelui şi e bine să fim buni creştini, să întoarcem şi obrazul celălalt. ”Îmi cer scuze faţă de colega mea, care a fost mai mult decât fair pl

George Simion se plânge că e ținta sistemului: „Vor să mă elimine din cursă cu înregistrări false”

Adevarul acum 59 minute
Liderul AUR George Simion a reacționat la acuzațiile privind validitatea semnăturilor strânse pentru depunerea candidaturii, spunând că sunt atacuri pentru a fi eliminat din cursă.

Ford Otosan începe livrarea în Europa a primelor maşini electrice fabricate la Craiova

News.ro acum o ora
Ford Otosan începe livrarea în Europa a primelor vehicule electrice fabricate în România. Compania produce la Craiova trei modele complet electrice, Puma Gen-E, E-Transit Courier şi E-Tourneo Courier. ”Ford Otosan, unul dintre cei mai mari producăto

Vremea

București
acum

18°
vin.

12°/21°
sâm.

14°/25°
dum.

15°/22°
lun.

3°/14°
Iasi
acum

18°
vin.

13°/21°
sâm.

11°/23°
dum.

5°/10°
lun.

2°/9°
Constanta
acum

13°
vin.

11°/17°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/18°
lun.

5°/10°
Cluj-Napoca
acum

12°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/22°
dum.

6°/16°
lun.

-1°/7°
Timisoara
acum

14°
vin.

10°/17°
sâm.

12°/20°
dum.

8°/13°
lun.

1°/9°