Duminică la prânz l-a vizitat fratele său, Mircea Băsescu. „Am ciocnit ouă roșii, ca în orice familie, Hristos a înviat!”, a mărturisit acesta Sursa: AGERPRES
Preşedintele Traian Băsescu şi-a petrecut sărbătorile de Paşte în staţiunea Neptun, alături de familie. Soţia Maria şi cele două fiice, Ioana şi Elena, i-au fost alături.
Familia Băsescu nu a părăsit vila de protocol nici în noaptea de Înviere. Lumina i-a fost adusă de SPP-iştii care au luat-o de la Biserica „Adormirea Maicii Domnului“, din staţiune. Vremea a fost posomorâtă pe litoral aşa că familia Băsescu a preferat să rămână în vilă.
A fost însă vizitată de fratele preşedintelui, Mircea Băsescu, şi de soţia acestuia, Doina. „Ne-am văzut duminică la prânz, am ciocnit ouă roşii cu fratele meu şi cu fetele, am mâncat miel, cozonac, o masă de Paşte ca în orice familie, Hristos a înviat!”, a declarat pentru EVZ, Mircea Băsescu.
„Preşedintele va părăsi staţiunea Neptun, cu elicopterul, astăzi sau mâine, în funcţie de condiţiile meteo”, au transmis surse din rândul forţelor de ordine din staţiunea Neptun.