Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Hoții au dat o spargere la fostul ministru al Economiei. Ce i-au furat lui Ariton

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 16 aprilie 2012 ·

Fostul ministru al Economiei a fost furat de un laptop și un LCD. Hoțul este cercetat în stare de arest. Sursa: Razvan Valcaneantu

Un tânăr de 23 de ani din Sibiu a primit mandat de arestare pe 29 de zile de la Judecătoria Sibiu, pentru că în luna februarie a spart biroul senatorului Ion Ariton – fostul ministru al Economiei – de unde a furat un laptop și un LCD. Bunurile au fost recuperate de polițiștii sibieni și restituite proprietarului, iar instanța sibiană a decis ca cercetările în cazul lui Daniel Vanea să fie continuate cu acesta după gratii. Tânărul a făcut recurs la Tribunalul Sibiu, recurs care se va judeca în cursul zilei de mâine.

„V. Daniel este cercetat penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat. Cercetările sunt continuate de poliţiştii Biroului Investigaţii Criminale Sibiu”, arată reprezentanții Poliției sibiene într-un comunicat de presă.

Potrivit polițiștilor, Daniel Vanea a spart biroul senatorial al lui Ariton în noaptea de 23 spre 24 februarie, de unde a sustras un laptop și un televizor. „Bunurile au fost recuperate integral, fiind restituite părţii vătămate”, mai arată polițiștii sibieni, care au încadrat fapta lui Daniel Vanea la furt calificat.

În octombrie 2011, tânărul sibian, care lucrează ca ospătar la un restaurant din Sibiu, a mai fost condamnat de Judecătoria Brezoi la opt luni de închisoare cu suspendare, pentru fapta de a fi condus un autovehicul pe drumurile publice fără a avea permis de conducere.

Cea care l-a angajat pe Daniel Vanea ca ospătar, acum doi ani, are cuvinte de laudă pentru cel arestat. „Nu am avut niciun fel de problemă cu el. Este un băiat excelent, din punctul meu de vedere. Nu i-am încheiat contractul de muncă în urma acestor vești. Chiar nu înțeleg ce probleme ar fi putut avea astfel încât să recurgă la un astfel de gest”, a declarat proprietarul restaurantului unde lucr

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Zelenski răspunde ofensivei economice a lui Trump: Ucraina „nu este de vânzare”

News.ro acum 7 ore
Administraţia Trump ar fi prezentat Kievului o propunere de „afacere” care seamănă cu o „colonizare economică”, acoperind o serie de interese strategice fundamentale, cum ar fi porturile, infrastructura energetică şi resursele miniere. Ca răspuns la

Bolojan, după întâlnirea cu Macron: Am reconfirmat menținerea prezenței militare în România și parteneriatul strategic

Wall-Street.ro acum 4 ore
Preşedintele interimar Ilie Bolojan a declarat că una dintre concluziile reuniunii de la Paris, privind situaţia din Ucraina şi provocările de securitate din Europa, a fost aceea conform căreia cea mai bună formulă pentru rezolvarea crizei este cola

„România înainte”. PSD, PNL şi UDMR au făcut alianţă pentru susţinerea lui Crin Antonescu

Mediafax acum 12 ore
Alianţa este susţinută şi de grupul Minorităţilor Naţionale din Parlamentul României. Alianţa va fi înregistrată la BEC, imediat după ce va fi validată componenţa acestuia. De asemenea, toate partidele membre ale alianţei electorale au declanşat str

O parte din locuitorii județului Constanța vor rămâne fără curent electric joi, 20 februarie 2025

Ziua Constanta acum 7 ore
Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților. Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților, conform unui

Preşedintele interimar Ilie Bolojan, primit de Emmanuel Macron la Palatul Élysée - VIDEO

News.ro acum 11 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a fost primit miercuri, de Preşedintele Republicii Franceze, Emmanuel Macron, la Palatul Élysée. Ilie Bolojan are o întrevedere bilaterală cu preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, înainte de întâlni

765 de directori „din pix”

Buna ziua Brasov acum 2 ore
În anul şcolar 2023-2024, erau ocupate „prin detaşare în interesul învăţământului” 2.101 posturi de conducere în şcoli, din care 1.373 posturi de directori şi 728 posturi de director adjunct, potrivit celui mai nou Raport privind situaţia din învăţă

Un moment „dramatic”. Cristian Diaconescu: Rusia a cerut la negocieri retragerea SUA din România / Moscova doreşte sfere de influenţă

Mediafax acum 6 ore
Într-o intervenţie la Antena 3, Cristian Diaconescu a vorbit despre negocierile pe care le-au purtat SUA şi Rusia în Arabia Saudită. Şeful cancelariei prezidenţiale a precizat că partea rusă le-a cerut americanilor să retragă garanţiile de securita

Crin Antonescu: dacă respectam punctul 8 de la Timişoara, nu mai vorbeam despre înţelepciunea rusească

Mediafax acum 12 ore
Crin Antonescu a vorbit despre punctul 8 din Proclamaţia de la Timişoara. Unde eram dacă respectam punctul 8 de la Timişoara, mai vorbeam despre înţelepciunea rusească, s-a întrebat candidatul la alegerile prezidenţiale. Proclamaţia de la Timişoara

ANPC a întreprins controale la AFI Cotroceni: Gândaci, alimente neconforme şi mizerie la mai multe restaurante

Mediafax acum 9 ore
Concret, au fost inspectaţi 30 de operatori economici, iar în urma verificărilor, autorităţile au descoperit o serie de nereguli grave care pun în pericol siguranţa şi sănătatea consumatorilor. Printre cele mai importante neconformităţi identificate

Călin Georgescu, despre anularea alegerilor prezidenţiale: a fost o ”lovitură de stat” comandată Administraţia Biden şi de UE

Mediafax acum 8 ore
Mario Nawfal: Vreau să revin la cine a luat de fapt decizia. Teoretic, sunt nouă judecători ai Curţii Constituţionale? ”Exact, nouă judecători ai Curţii Constituţionale, plus unul, fostul preşedinte Iohannis. Deci, zece persoane decid în locul a nou

Vremea

București
acum

-5°
joi

-8°/-1°
vin.

-8°/-1°
sâm.

-9°/-2°
dum.

-9°/-1°
Iasi
acum

-3°
joi

-4°/1°
vin.

-6°/-0°
sâm.

-6°/-0°
dum.

-6°/0°
Constanta
acum

-8°
joi

-8°/2°
vin.

-3°/0°
sâm.

-3°/1°
dum.

-2°/1°
Cluj-Napoca
acum

-9°
joi

-9°/1°
vin.

-5°/2°
sâm.

-5°/2°
dum.

-4°/3°
Timisoara
acum

-8°
joi

-8°/3°
vin.

-3°/4°
sâm.

-3°/5°
dum.

-1°/6°