Economia românească atrage din ce în ce mai puţine investiţii străine, iar recesiunea mondială are doar o mică parte din vină pentru această tendinţă, în condiţiile în care alte state est-europene s-au dovedit foarte performante din acest punct de vedere.
Parametrul investiţiilor străine directe (ISD) a scăzut continuu din 2008 până în prezent: de la 9,5 miliarde euro în 2008 la 3,5 miliarde euro în 2009, pentru ca în 2010 să ajungă la 2,6 miliarde euro, iar anul trecut la numai 1,9 miliarde de euro. Tendinţa a continuat şi la începutul acestui an – ISD au atins, în ianuarie, un nivel de 23 de milioane de euro, de 16 ori mai puţin decât în ianuarie 2011.
Cele mai multe analize şi semnale publice arată că principalele motive pentru care România pierde lupta regională pentru capitalurile străine sunt instabiliatea legislativă, birocraţia excesivă, supra-impozitarea muncii şi lipsa infrastructurii. Aceste teme apar periodic pe agenda publică, odată cu şocurile provocate de ratarea unui proiect major, de plecarea unor investitori sau de compromiterea unui proces de privatizare.
Primul semnal de alarmă a apărut chiar într-o perioadă înfloritoare pentru fluxurile de capital străin. Compania Daimler a luat în calcul România ca primă opţiune pentru o investiţie de 800 de milioane de euro într-o fabrică de autoturisme Mercedes. În 2008, gigantul german a decis să facă acest proiect în Ungaria, iar ulterior ambasadorul Germaniei a explicat că infrastructura a fost elementul decisiv de departajare. Ulterior, grupul austriac Knauf a renunţat la deschiderea unei fabrici de gips-carton, la Huedin, un proiect de 70 milioane euro, pentru că nu aveau acces la reţeaua de gaz.
La Dej, grupul spaniol Mondragon a anulat planurile pentru deschiderea unei topitorii de aluminiu, proiect de 150 de milioane de euro, pentru că localitatea nu dispunea de transformatoare de e
