Noul prim-secretar a păşit cu dreptul în strategiile de imagine. Dintre toate categoriile de „oameni ai muncii“, Ceauşescu a ales academicienii. Cu reprezentanţii lor a avut prima întâlnire de lucru .
Prima „ieşire în lume" a noului prim-secretar a fost întrevederea din 7 mai 1965 cu reprezentanţi ai oamenilor de ştiinţă. Însoţit de Chivu Stoica, Alexandru Bârlădeanu, Emil Bodnăraş, Leonte Răutu, Paul Niculescu-Mizil, Gheorghe Gaston-Marin şi Gogu Rădulescu, Ceauşescu s-a întâlnit cu academicieni.
Nici alegerea acestei categorii de „oameni ai muncii" pentru primele „consultări", nici anturajul său n-au fost întâmplătoare. Ci o bună strategie de imagine în acroşajul persusiv al acestor lideri de opinie. Gardat la cel mai înalt nivel de partid şi de stat, mesajul implicit al noului prim-secretar satisface orgoliul şi speranţele intelectualilor.
Ştiinţa - forţă de producţie
Speechul ţinut de Ceauşescu, în deschidere, e bun ferment de iluzii. Cu modestie, noul lider s-a prezentat ca mesager al Biroului Politic. Care stabilise organizarea unui „schimb de păreri cu tovarăşii care lucrează în domeniul cercetării ştiinţifice şi al învăţământului". Pe tema contribuţiei acestora la „activitatea practică de construire a socialismului din ţara noastră".
După evocarea, mai mult aluzivă decât blamabilă, a momentelor de dezacord între „adevărul partinic" şi „adevărul obiectiv" - menţionat fiind exemplul ciberneticii din anii '50, Ceauşescu şi-a lansat „apelul". Prin academicienii prezenţi la întâlnire, menţiona el, se adresează celor 20.000 de cercetători salarizaţi din România.
Acestora Partidul le cere contribuţii sporite la dezvoltarea economiei naţionale şi la găsirea unor forme eficiente de organizare şi muncă. În aplauzele celor prezenţi, încheie prin ceea ce în propaganda de epocă se numeşte „chemare": „Clasa munci
