Mesajul a fost trimis. Multumesc!

România pe podium

Publicat in Adevarul, luni 16 aprilie 2012 ·

De ani de zile, România ocupă poziţii codaşe în aproape toate clasamentele europene. Există însă şi câteva „oaze“ în care ţara noastră prinde, dacă nu locul întâi, măcar o poziţie pe podium.

Presa este plină de topuri în care România, deseori umăr la umăr cu Bulgaria, se pulsează pe ultimele poziţii faţă de celelalte ţări europene. Dar există domenii în care ţara noastră să fie în frunte? „Adevărul" a găsit câteva dintre ele.

România se poate mândri cu locuri fruntaşe în câteva domenii: popularitatea proiectelor cofinanţate de Uniunea Europeană (UE), investiţii, produse tradiţionale, agricultură, dar şi numărul de şcoli de modelling. Tot pe podium se situează şi în clasamentele referitoare la accesibilitatea turiştilor de a vizita Capitala şi la climatul de afaceri.

48 de kilometri aşteptaţi de europeni

Deşi România este mereu taxată pentru că nu absoarbe suficiente fonduri europene, ţara noastră ocupă locul 1 într-un top al popularităţii proiectelor finanţate de UE. În perioada 11-31 noiembrie 2011, cetăţenii Uniunii Europene au avut posibilitatea să voteze proiectul preferat cofinanţat de UE, iar România s-a situat pe primul loc cu proiectul „Adaptarea strategică a căii ferate pentru conectarea Europei". Acesta se referă la calea ferată dublă de 48 de kilometri dintre oraşul Câmpina şi staţiunea Predeal, linie vitală de legătură între ţările est-europene, fiind singura conexiune dintre sud-estul Europei şi centrul Europei. Cei mai mulţi dintre respondenţi (17%) au votat proiectul românesc.

Podiumul a fost completat de Spania (15%) şi de Letonia (12%). Un alt lucru bun prin care se evidenţiază România este performanţa înregistrată în domeniul exporturilor. Astfel, în 2010, România deţinea primul loc în UE la revenirea exporturilor după perioada de criză. Ritmul de creştere este cu atât mai important cu cât doar şapt

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mii de mașini blocate în porturile UE din cauza tarifelor impuse de Trump. Portul Anvers-Bruges, transformat în parcare uriașă

Adevarul acum o ora
Mii de autoturisme, camionete și utilaje grele destinate exportului către SUA stau blocate în porturile Uniunii Europene, după ce președintele american Donald Trump a impus taxe vamale majore.

Şeful Pentagonului reduce desfăşurarea controversată de trupe în Los Angeles / „Acest lucru s-a întâmplat pentru că locuitorii din Los Angeles au rămas uniţi şi puternici”

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Secretarul american al Apărării, Pete Hegseth, a ordonat retragerea a 2.000 de trupe ale Gărzii Naţionale din Los Angeles, reducând aproximativ la jumătate desfăşurarea controversată de forţe din ora

Ilie Dumitrescu a găsit marea problemă, după ce a văzut pe teren în Inter D'Escaldes - FCSB: „E clar”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Fostul internațional Ilie Dumitrescu a analizat , în manșa a doua a turului 1 preliminat Champions League. Campioana României s-a calificat mai departe datorită victoriei cu 3-1 din prima manșă. În turul 2 va da peste Shkendija, campioana Macedoniei

Tanczos Barna, despre tensiunile din coaliţie: Încă nu s-a ajuns la ceartă, sunt doar mesaje

HotNews acum 9 ore
Vicepremierul Tanczos Barna susţine că încă nu s-a ajuns la ceartă între partidele de la guvernare, ci sunt „doar mesaje”, relatează News.ro. El crede că se vor găsi soluţii de compromis în coaliţie, iar PSD nu va părăsi guvernarea. „Încă nu s-a aju

RĂZBOI în Ucraina, ziua 1.239. Trump anunță că SUA au livrat noi arme Kievului: „Zelenski nu trebuie să atace Moscova!”

Gandul acum 22 minute
Războiul din Ucraina a intrat miercuri, 16 iulie 2025, în a 1.239-a zi, iar GÂNDUL vă prezintă principalele evenimente din țara vecină. Donald Trump a afirmat că deja au fost expediate arme către Ucraina, notează Reuters. Trump, vorbind cu presa, a

Emisiunile zilei miercuri, 16 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 8 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Trump, se declară în favoarea publicării unor elemente ”credibile” din dosarul Epstein, încercând să stingă un scandal care ia amploare, după ce Departamentul Justiţiei şi FBI au anunţat într-un memorandum că nu a fost asasinat şi că n-au găsit nicio ”listă” a ”clienţilor”

News.ro acum 8 ore
Preşedintele american Donald Trump a încercat marţi să stingă un scandal care ia amploare, în centrul căruia se află dosarul Epstein, declarând că, în cazul existenţei unor elemente ”credibile” despre acest finanţist şi reţeaua sa exploatare sexuală

Călin Georgescu nu scapă de controlul judiciar. Care sunt restricțiile pe care trebuie să le respecte fostul candidat la președinție

HotNews acum 12 ore
Călin Georgescu rămâne sub control judiciar în dosarul în care este judecat pentru declaraţiile sale în care a promovat idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, a decis marţi Tribunalul Bucureşti, informează Agerpres.

Premiile Emmy 2025: Serialul „Severance”, marele favorit. Care sunt cele mai importante nominalizări

HotNews acum 8 ore
Nominalizările pentru ediția 77 a premiilor Primetime Emmy – cea mai importantă distincţie a televiziunii – au fost dezvăluite marţi, scrie News.ro. Thriller-ul psihologic „Severance”, de la Apple TV+, a fost cel mai nominalizat serial, înregistrând

Pensiile și salariile cresc într-un singur scenariu. Termenul înaintat de vicepremierul Tanczos Barna

HotNews acum o ora
Vicepremierul Tanczos Barna a afirmat marți seara, la Antena 3 CNN, că înghețarea salariilor și pensiilor din sectorul public este o măsură temporară și că, dacă România își stabilizează situația financiară, există posibilitatea unei indexări în a d

Vremea

București
acum

23°
mie.

21°/37°
joi

17°/30°
vin.

15°/30°
sâm.

18°/33°
Iasi
acum

22°
mie.

18°/31°
joi

17°/22°
vin.

14°/25°
sâm.

15°/29°
Constanta
acum

25°
mie.

21°/36°
joi

20°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/28°
Cluj-Napoca
acum

18°
mie.

17°/34°
joi

15°/20°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/25°
Timisoara
acum

21°
mie.

20°/28°
joi

15°/23°
vin.

15°/27°
sâm.

16°/33°