Dr. Alis Grasu, şeful Serviciului de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov, a declarat pentru gândul că începând din vinerea Mare şi până astăzi, la ora 12.00, 2.650 de bucureşteni au apelat la ambulanţă. „Dintre acestea, 1.600 au fost urgenţe, iar 335 de pacienţi au fost cu probleme digestive. De asemenea, s-au mai înregistrat 48 de cazuri de comă, 45 de cazuri de traumatisme, iar 32 de persoane au fost căzute în stradă. În perioada Sărbătorilor Pascale, Serviciul de Ambulanţă a asistat şi la 22 de naşteri”, ne-a spus cadrul medical.
Alis Grasu a mai precizat că anul acesta s-au înregistrat cu 3% mai puţine solicitări spre deosebire de Sărbătorile Pascale de anul trecut. „Deşi până acum numărul solicitărilor a fost în scădere, spre deosebire de aceaşi perioadă a anului trecut, de dimineaţă numărul solicitărilor au crescut cu 50% faţă de cele înregistrate cu o zi în urmă”, a menţionat dr. Grasu.
Şeful de la Ambulanţă a mai spus că medicii de la serviciul de urgenţă au ajuns repede la solicitări. „La solicitările de cod roşu s-a intervenit în 10 minute şi 47 de secunde, în timp ce la consultaţii am intervenit în 59 de minute”, a conchis dr. Alis Grasu.
Dr. Alis Grasu, şeful Serviciului de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov, a declarat pentru gândul că începând din vinerea Mare şi până astăzi, la ora 12.00, 2.650 de bucureşteni au apelat la ambulanţă. „Dintre acestea, 1.600 au fost urgenţe, iar 335 de pacienţi au fost cu probleme digestive. De asemenea, s-au mai înregistrat 48 de cazuri de comă, 45 de cazuri de traumatisme, iar 32 de persoane au fost căzute în stradă. În perioada Sărbătorilor Pascale, Serviciul de Ambulanţă a asistat şi la 22 de naşteri”, ne-a spus cadrul medical.
Alis Grasu a mai precizat că anul acesta s-au înregistrat cu 3% mai puţine solicitări spre deosebire de Sărbătorile Pascale de anul trecut. „Deşi până acum numărul solicitărilor a fo