Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Grupul Volkswagen bate record după record

Publicat in Capital, luni 16 aprilie 2012 ·

În numai trei luni Volkswagen Group a reușit să comercializeze 2,16 milioane de vehicule, cu 9,6% mai multe decât în primul trimestru al anului trecut, realizând un nou record în istoria companiei. Situația din Europa îi îngrijorează însă oficialii germani.

În timp ce piețele din America de Nord, China și Rusia asigură un ritm susținut de creștere pentru cel mai puternic constructor auto european, Europa de Vest devine, pe zi ce trece, o sursă de pierderi. Astfel, dacă în primul trimestru vânzările din China au crescut cu 15,6% până la 633.900 de unități, în SUA majorarea vânzărilor a fost chiar mai puternică, 34%, până la 124.000 de unități, iar în Rusia, creșterea a fost de 77%, în Europa Occidentală grupul a înregistrat o scădere cu 4,7%, până la 507.100 unități. Și asta în ciuda faptului că, în Germania, Volkswagen a raportat o creștere cu 5,7% a vânzărilor. De altfel, din totalul de 507.100 de mașini comercializate în Europa de Vest, nu mai puțin de 282.400 au fost achiziționate de clienți germani.

În Europa Centrală și de Est, zonă din care face parte și România, vânzările Volkswagen Group au crecut în primul trimestru din acest an cu 35,1%, până la 147.400 unități. Dintre acestea, ceva mai mult de 4.000 de mașini au fost comercializate în România.

Detaliate pe mărci, vânzările de autoturisme ale grupului arată că marca principală, Volkswagen, a atras la nivel mondial în primul timestru din 2012, circa 1,36 milioane de clienți, cu 10,5% mai mulți decât în aceeași perioadă din 2011. În același timp, Audi a comercializat 346.100 de mașini, în creștere cu 10,8%, iar Skoda a raportat cea mai mare creștere din grup, 11,8%, până la 242.700 de unități.

Singurul brand care crează probleme celor din marele grup german rămâne SEAT. Vânzările mărcii spaniole au scăzut cu 11,6% până la numai 80.100 mașini. Nici în România situația SEAT nu este d

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ilie Bolojan: „Taxa pe valoare adăugată va fi reașezată la două praguri. Băncile, impozitate suplimentar”

Gandul acum 2 ore
„Taxa pe valoare adăugată va fi reașezată la două praguri, extinderea bazei de contribuabili și impozitarea suplimentară a băncilor și a jocurilor de noroc sunt doar câteva dintre propunerile Guvernului pentru reducerea deficitului bugetar”, spune I

VIDEO Ilie Bolojan spune că bursele elevilor au înregistrat o „creștere imensă” în trei ani: „Gândiți-vă că plătim un miliard de euro aproape”

HotNews acum 2 ore
Prim-ministrul Ilie Bolojan a declarat, vineri, într-o conferință de presă după ședința de guvern, că „trebuie reconfigurat” ceea ce ține de pachetul de burse pentru elevi, despre care spune că „a plecat acum trei ani de zile de la 188 de milioane d

Nou cod roșu de vreme severă! Grindină și averse torențiale în județul Bacău. Iată zonele vizate

Ziua Constanta acum 3 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis o averizare de tip nowcasting pentru județul Bacău de cod roșu de grindină de mari dimensiuni, averse torențiale și frecvente descărcări electrice pentru astăi, 27 iunie 2025, între orele 16.00 și 17.00

Ilie Bolojan: O să discutăm în fiecare şedinţă de guvern despre adoptarea unor măsuri pentru scăderea cheltuielilor de funcţionare, creşterea veniturilor / O direcţie importantă va fi cea privind restructurarea companiilor de stat

News.ro acum 4 ore
Premierul Ilie Bolojan a anunţat, vineri, în şedinţa Executivului, că vor discuta în fiecare şedinţă de guvern, în perioada următoare, despre adoptarea unor măsuri pentru scăderea cheltuielilor de funcţionare, creşterea veniturilor, care să acţionez

VIDEO. Paris Hilton a aterizat la Craiova pentru festivalul IntenCity, însoțită de fiul său

Ziua Constanta acum 2 ore
Paris Hilton a sosit vineri, 27 iunie, la Craiova, unde este așteptată să urce pe scena festivalului IntenCity. Vedeta a venit în România însoțită de fiul său. Imaginile video cu sosirea lui Paris Hilton la Craiova au fost publicate pe rețelele de s

Surse Parchetul General schimbă calitatea lui Călin Georgescu în inculpat!

Ziua Constanta acum 7 ore
Procurorii Parchetului General au decis, vineri, să-i schimbe calitatea lui Călin Georgescu din suspect în inculpat, după ce a reprodus la un post de televiziune un citat din fostul lider legionar Corneliu Zelea Codreanu, au precizat, pentru AGERPRE

Nazare: Am redus numărul membrilor Comitetului care coordonează Exim Banca Românească

Mediafax acum o ora
„Astăzi (vineri – n.r.), prin Hotărâre de Guvern, am redus numărul membrilor Comitetului Interministerial care coordonează activitatea Exim Banca Românească – de la 17 la doar 5 membri”, anunță ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare. El precizează c

4 milioane de români vor primi vouchere pentru energie. Ministrul Energiei explică de ce valoarea a fost redusă la 50 de lei

Adevarul acum 2 ore
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a anunţat vineri că peste 4 milioane de persoane vulnerabile vor primi, lunar, un voucher în valoare de 50 de lei pentru coplata facturilor la energie.

Premierul Ilie Bolojan a anunțat cine este primul său consilier onorific. „Un economist consacrat, care sper să fie un sprijin important”

HotNews acum o ora
Premierul Ilie Bolojan a anunțat, într-o conferință de presă susținută la finalul ședinței de guvern, că l-a numit pe Ionuț Dumitru în funcția de consilier onorific. „Primul meu consilier onorific care va fi numit de azi este domnul Ionuț Dumitru, u

Scandal în Casa Regală a Norvegiei. Fiul prințesei moștenitoare, suspectat de 23 de infracțiuni, inclusiv trei violuri

Adevarul acum 33 minute
Fiul cel mare al prințesei moștenitoare Mette-Marit a Norvegiei este suspectat că a comis 23 de infracțiuni, inclusiv trei cazuri de viol, potrivit poliției.

Vremea

București
acum

35°
vin.

20°/35°
sâm.

20°/29°
dum.

17°/30°
lun.

21°/33°
Iasi
acum

21°
vin.

17°/33°
sâm.

18°/24°
dum.

16°/28°
lun.

18°/26°
Constanta
acum

29°
vin.

21°/29°
sâm.

20°/25°
dum.

18°/27°
lun.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

28°
vin.

16°/28°
sâm.

14°/25°
dum.

15°/29°
lun.

17°/28°
Timisoara
acum

25°
vin.

19°/31°
sâm.

20°/29°
dum.

18°/34°
lun.

20°/35°