Traseismul politic nu este ceva nou in politica romaneasca. Pentru ca lipsa de caracter nu e o noutate, dimpotriva. Din 1990 incoace asistam la o adevarata viermuiala, mai ales in anii electorali sau dupa alegeri.
In felul acesta nu numai ca s-au completat majoritati, dar au aparut si partide noi, precum UNPR. Am avut chiar traseism de partid, pentru ca trecerea PD, peste noapte, de la stanga, unde se nascuse, din Internationala Socialista, la dreapta, direct in grupul popular, tot o forma de traseism, si inca la scara uriasa, este.
Am avut personaje precum Tudor Ciuhodaru, care a schimbat vreo patru partide in cateva luni. Am avut oameni care nici nu s-au sters bine la gura de insultele adresate puterii ca si-au umplut-o cu laudele la adresa aceleasi puteri. Numele Liliana Minca va spune ceva? Asadar, am fi zis ca nimic nu mai poate fi nou sub soare, din acest punct de vedere. Ba da, poate! Pentru ca traseismul la care asistam in ultima vreme a atins cote halucinante.
Filiale intregi se muta dintr-o tabara in cealalta. Un numar doi intr-un partid devine, la interval de cateva zile, numarul doi in partidul advers, unde fostul ayatollah al traficului cu benzina este primit ca un stalp al liberalismului si democratiei, om de mare caracter. Candidatii se misca precum pasarile migratoare. Astazi Piedone era anuntat candidat al PC pentru primaria Capitalei, maine devenea sef al campaniei PDL-UNPR, iar poimaine redevenea candidat USL pentru sectorul 4.
Lui Neculai Ontanu, dusmanul de moarte din partidul tradatorilor UNPR, partid din cauza caruia Opozitia nici macar nu voia sa participe la consultarile de la Cotroceni, nu numai ca i-a fost larg deschisa usa inapoi in PSD, caci, poate cine stie, la momentul plecarii sale vina a fost impartita, dar ii este pregatita candidatura sub sigla USL.
Noii veniti sunt mai raz
