Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sergey Brin, co-fondator Google: Libertatea internetului este ameninţată. Facebook şi Apple, printre vinovaţi

Publicat in Romania Libera, luni 16 aprilie 2012 ·

Principiile deschiderii şi accesului universal, care au stat la baza creării internetului, în urmă cu trei decenii, sunt supuse acum unor ameninţări mai mari ca oricând, spune co-fondatorul Google Sergey Brin, citat de HotNews.ro.

Într-un interviu acordat ziarului The Guardian, Brin avertizează că "forţe foarte puternice s-au aliniat împotriva internetului deschis din toate părţile şi în întreaga lume". "Sunt mai îngrijorat acum decât eram în trecut. Este înfricoşător", adaugă el.

Ameninţările la adresa libertăţii internetului provin, argumentează el, din combinarea încercărilor tot mai mari ale guvernelor de a controla accesul şi comunicaţiile între cetăţeni, a tentativelor industriei de entertainment de a distruge pirateria şi creşterea "restrictivelor grădini împrejmuite" de tipul Facebook şi Apple, care controlează strâns ce tip de software poate fi utilizat pe platformele lor.

Miliardarul de 38 de ani, a cărui familie a fugit de antisemitismul din Uniunea Sovietică, este considerat ca fiind omul din spatele deciziei de retragere parţială a Google din China, în 2010, pe fondul cenzurii şi a atacurilor cibernetice din această ţară. Atunci el afirma că nici China şi nici o altă ţară nu vor putea restricţiona internetul pe termen lung, dar acum spune că s-a înşelat.

"Credeam că nu există nicio cale de a băga duhul înapoi în lampă, dar acum se pare că în anumite zone duhul a fost băgat înapoi în lampă", adaugă el.

Acesta afirmă că este foarte îngrijorat de eforturile unor ţări precum China, Arabia Saudita sau Iranul de a restricţiona folosirea Internetului şi lansează un avertisment în faţa ascensiunii Facebook şi Apple, care au propriile platforme şi controlează accesul userilor, ceea ce riscă să sufoce inovaţia.

Principiile deschiderii şi accesului universal, care au stat la baza creării interne

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Primul invitat la podcastul lui Crin Antonescu, un vlogger care a spus despre el că e ”Ciucă 2, dar cu vorbele la el” şi pe care l-a blocat pe pagina sa de Facebook după ce a pus la îndoială că ar ajunge în turul 2 la prezidenţiale

News.ro acum o ora
Primul invitat la podcastul lui Crin Antonescu este Mihai Zmenta un vlogger care a spus despre el că e ”Ciucă 2, dar cu vorbele la el” şi pe care l-a blocat pe pagina sa de Facebook după ce a pus la îndoială că ar ajunge în turul al doilea la aleger

Atenţionare de călătorie emisă de MAE: Ploi abundente, furtuni, cu risc de inundaţii şi posibile alunecări de teren, în mai multe zone din Italia

News.ro acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenţionare de călătorie pentru Italia, unde vineri sunt prognozate ploi abundente, furtuni, cu risc de inundaţii şi posibile alunecări de teren, în mai multe zone. Cetăţenii români sunt sfătuiţi să evite

Premierul Ciolacu, despre noile cărți de identitate și datele privind sexul persoanei: „Nu vom permite strecurarea perfidă a unor elemente woke”

HotNews acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, într-o postare pe Facebook, că viitoarele cărți electronice de identitate vor avea informații legate de sexul persoanei, nu de „gen”, șeful Guvernului spunând că nu va permisă „strecurarea perfidă a unor elemente

Cristian Terheș și-a depus la BEC dosarul de candidatură. Europarlamentarului a candidat și în 2024

HotNews acum 4 ore
Europarlamentarul Cristian Terheș a depus la Biroul Electoral Central dosarul de candidatură la alegerile prezidențiale din mai, el având susținerea Partidului Național Conservator Român. Dosarul, însoțit de cele 200.000 de semnături de susținere a

Ilie Bolojan își dorește ca USR să intre la guvernare: „La Senat avem un singur senator în plus/ Consolidarea coaliției ar fi un lucru bun”

HotNews acum 56 minute
Preşedintele interimar Ilie Bolojan a declarat, la Europa FM, că majoritatea parlamentară este destul de strânsă, el arătând că la Senat au un singur senator în plus. El a precizat că, dacă USR ar intra în guvernare, ar fi un lucru bun, pentru că în

Dominic Fritz: Sunt ruşinat de nominalizarea lui Donald Trump pentru Premiul Nobel pentru Pace de către SNSPA/ Propunerea vrea să fie pupicul oficial al României pe condurul preşedintelui american

News.ro acum 2 ore
Vicepreşedintele USR, Dominic Fritz, care este şi primarul municipiului Timişoara, a afirmat că este ruşinat de propunerea SNSPA de a-l nominaliza pe preşedintele american, Donald Trump, pentru Premiul Nobel pentru Pace. Fritz spune că, prin această

Ilie Bolojan, despre candidatura la prezidenţiale: Era clar că nu putea să meargă pe coaliţie și ar fi însemnat ca ţara noastră să aibă nişte şocuri guvernamentale

HotNews acum 2 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a declarat joi, despre candidatura la alegerile prezidenţiale, că era clar că nu putea fi una susținută de coaliția de guvernare şi ar fi „însemnat ca ţara noastră să aibă nişte şocuri guvernamentale

Vladimir Putin este de acord cu armistițiul cu Ucraina

Ziua Constanta acum 3 ore
Vladimir Putin a declarat, joi, într-o conferinţă de presă comună cu președintele belarus Aleksandr Lukaşenko, că Rusia este de acord cu propunerea de încetare a ostilităților, dar aceasta ar trebui să ducă la o „pace durabilă”, transmit agențiile i

Alertă de vreme severă imediată. Cod roșu de furtună în două județe

Ziare.com acum 6 ore
Meteorologii anunţă Cod roşu furtună joi, 13 martie, în intervalul 15.30 – 16.30, în zeci de localităţi din judeţele Arad şi Bihor. Se vor înregistra vânt puternic, grindină şi descărcări electrice. Sunt vizate: Judeţul Arad: Ineu, Şicula, Apateu, B

Cristian Tudor Popescu, după ce SNSPA l-a propus pe Donald Trump la Premiul Nobel pentru Pace: „Am crezut că m-a lovit damblaua”

Libertatea acum o ora
Gazetarul Cristian Tudor Popescu a ironizat propunerea făcută de SNSPA, condusă de Remus Pricopie, de a-l nominaliza pe președintele SUA, Donald Trump, la Premiul Nobel pentru Pace.

Vremea

București
acum

13°
joi

13°/23°
vin.

12°/21°
sâm.

14°/24°
dum.

13°/20°
Iasi
acum

18°
joi

13°/25°
vin.

13°/22°
sâm.

14°/24°
dum.

7°/14°
Constanta
acum

13°
joi

12°/16°
vin.

11°/17°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/19°
Cluj-Napoca
acum

10°
joi

10°/18°
vin.

9°/17°
sâm.

10°/22°
dum.

5°/14°
Timisoara
acum

13°
joi

13°/20°
vin.

10°/18°
sâm.

12°/23°
dum.

9°/16°