Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ponta spune că opoziţiei îi lipsesc 15 voturi pentru ca moţiunea de cenzură să treacă

Publicat in Gandul, marți 17 aprilie 2012 ·

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, marţi seară, la Antena 3, că la acest moment, moţiunea de cenzură nu trece, pentru că mai sunt necesare 15 voturi, el precizând însă că demersul opoziţiei era necesar, pentru sancţionarea unor abuzuri ale Guvernului condus de Mihai Răzvan Ungureanu.

"Situaţia este foarte clară, nu facem pronosticuri. Ne lipsesc 15 voturi. Trebuie sa strângem 231 de voturi. Acum suntem 216, cu tot cu cei veniţi, ne lipsesc 15 voturi. Nu ajung voturile noastre", a spus Ponta.

El a menţionat însă că demersul opoziţiei de a iniţia moţiunea de cenzură era necesar, pentru a sancţiona unele abuzuri ale puterii, cum ar fi situaţia de la UMF Târgu Mureş, precum şi problemele legate de privatizări.

Ponta a spus că mulţi dintre parlamentarii puterii critică, în terioriu, măsurile Guvernului, dar nu au curaj, la Bucureşti, să susţină demersul USL legat de moţiunea de cenzură.

Întrebat dacă este de părere că vor mai exista "scurgeri" de parlamentari de la putere către USL, Ponta a spus că nu se bazează pe aşa ceva şi că nu încurajează fenomenul.

USL va depune, miercuri după-amiază, moţiunea de cenzură împotriva Cabinetului Ungureanu, a anunţat, marţi, preşedintele PSD, Victor Ponta.

Ponta a mai declarat, marţi, că USL va depune moţiunea de cenzură cu minimum de semnături cerut de lege, respectiv 116, pentru a putea depune, eventual după 10 iunie, o altă moţiune de cenzură, în cazul în care prima nu va trece.

"Conform Constituţiei, pentru a depune o moţiune de cenzură, ai nevoie un sfert din numărul deputaţilor şi senatorilor. Nu ai voie, acelaşi deputat sau senator, să semnezi decât una pe sesiune. Decizia noastră de tactică politică este de a depune moţiunea de cenzură cu numărul minim cerut, 116, pentru ca, eventual după 10 iunie, într-o nouă formulă politică, în care probabil domnul Ungureanu va prelua

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ursula von der Leyen „România și Bulgaria aparțin pe deplin spațiului Schengen“

Ziua Constanta acum 3 ore
Preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen a postat pe pagina sa de pe Rețeaua X un mesaj în limba română prin care punctează faptul că România și Bulgaria aparțin pe deplin spațiului Schengen. „Eliminarea controalelor la frontierele teres

Alegeri prezidenţiale 2024 - Votul în străinătate - 20.000 de persoane au votat până acum

News.ro acum o ora
Votul în străinătate la alegerile prezidenţiale a început vineri, 20.000 de cetăţeni români votând până acum Conform site-ului prezenta.roaep.ro, 20.000 de perrsoane au votat la secţiile de votare din străinătate. În 2019, 675.348 de alegători din s

Avertizare din partea ANAF! Mai multe mesaje false, transmise în numele instituției

Ziua Constanta acum 3 ore
Agenția Națională de Administrare Fiscală informează contribuabilii cu privire la reapariția unor mesaje false transmise în numele instituției, utilizând adresa de email stefania.neagu@anaf.re. „Aceste mesaje NU sunt emise de ANAF și urmăresc să ind

Mark Rutte merge în SUA pentru a discuta cu Donald Trump

Mediafax acum 41 minute
Rutte a zburat cu un avion guvernamental olandez, a precizat ziarul. Deoarece şeful NATO nu are un avion personal, alianţa închiriază adesea avioane de la aliaţii NATO. Radarele de zbor online arată că avionul guvernului olandez a aterizat în Florid

Elena Lasconi: Sunt sigură că voi intra în turul 2 şi că voi câştiga preşedinţia. Nu pentru că sunt arogantă, ci pentru că eu mă încred în români

News.ro acum 2 ore
Preşedinta USR, Elena Lasconi, candidată la alegerile prezidenţiale, a declarat vineri că este sigură că va intra în turul 2 şi că va câştiga preşedinţia, nu pentru că este arogantă, ci pentru că se încrede în români şi pentru că, într-adevăr, este

S-a redeschis traficul pe A1, între Sibiu şi Boiţa, dar viteza e limitată la 60 km/h

Libertatea acum o ora
Circulația pe autostrada A1, între Sibiu şi Boiţa, a fost redeschisă, după ce a fost oprită din cauza viscolului. Între nodurile rutiere Șelimbăr și Boița a fost instituită o limită de viteză de 60 km/h, a anunţat Compania Naţională de Administrare

A murit arhitectul cultului personalității al lui Nicolae Ceaușescu. De ce era Dumitru Popescu era supranumit „Dumnezeu”

Ziare.com acum 2 ore
Dumitru Popescu, unul din ultimii membri ai echipei lui Nicolae Ceaușescu, a murit la vârsta de 96 de ani. El a lăsat în urmă o carieră politică plină de controverse, având un profund impact asupra istoriei politice din țara noastră. Popescu, care e

Beijingul anunță că românii vor putea călători fără viză în China

Libertatea acum o ora
Românii vor putea călători fără viză în China, începând cu 30 noiembrie 2024 și până la 31 decembrie 2025, după ce acest stat îşi va extinde regimul fără viză pentru a include România, Bulgaria, Croaţia, Muntenegru, Japonia şi alte ţări, a anunțat,

George Simion a votat la Roma. Mesajul către românii din diaspora: „Nu sunt trădători, nu sunt persoane necalificate”

Adevarul acum 38 minute
Preşedintele AUR, George Simion, candidat la alegerile prezidenţiale, a votat, vineri, la secţia amenajată în cadrul Consulatului General al României la Roma. Acesta a susținut că a ales să voteze în diaspora „din respect pentru românii care trăiesc

Ciolacu, Trump și Orban, convorbire telefonică de la Budapesta. Despre ce au discutat

Adevarul acum 50 minute
Premierul Marcel Ciolacu, omologul său ungar, Viktor Orban și viitorul președinte al SUA, Donald Trump au avut o convorbire telefonică, declară surse guvernamentale pentru Adevărul.

Vremea

București
acum

vin.

3°/11°
sâm.

3°/7°
dum.

1°/7°
lun.

3°/6°
Iasi
acum

vin.

-1°/8°
sâm.

1°/3°
dum.

-1°/4°
lun.

-1°/5°
Constanta
acum

10°
vin.

4°/15°
sâm.

4°/16°
dum.

2°/6°
lun.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

-0°
vin.

-3°/1°
sâm.

-9°/1°
dum.

-9°/-0°
lun.

-2°/2°
Timisoara
acum

vin.

0°/8°
sâm.

-0°/5°
dum.

-1°/6°
lun.

1°/7°