Secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, i-a îndemnat luni, 16 aprilie, pe europeni să încurajeze ţările în curs de dezvoltare, pentru a avea acces la diferitele surse de energie. Ideea se află şi în perspectivele pe termen lung ale UE, dar Ban Ki-moon cere din partea europenilor o ghidare politică mai clară.
Corespondenta RFI la Bruxelles, Mihaela Gherghişan
Un acces universal la diferitele surse de energie ar trebui realizat până în 2030, iată ceea ce se speră la ONU, ca şi dublarea contribuţiei energiilor regenerabile.
Aceste cuvinte au fost rostite bineînţeles în preîntâmpinarea conferinţei ONU din luna iunie din Brazilia, dedicate dezvoltării durabile.
Proiectul este ambiţios, dar Ban Ki-moon, care i-a întâlnit la Bruxelles pe miniştrii europeni ai Dezvoltării, crede că acest proiect este şi realist, dacă UE va da exemplul, la nivel politic.
UE este însă deja donatorul mondial cel mai important în materie de energie, iar încurajarea ţărilor în curs de dezvoltare face parte din proiectele sale.
500 de milioane de persoane suplimentare ar trebui să aibă acces complet la energie în aceste ţări până în 2030, anunţă acum Comisia Europeană.
Europenii alocă de altfel pentru doi ani 50 de milioane de euro în respectivele regiuni, care ar dori să beneficieze de o expertiză pe teren. Dar câteva sute de milioane vor fi, se speră, mobilizate în vederea conferinţei din Brazilia, pentru a ajuta sectorul energetic al ţărilor în curs de dezvoltare.
Finanţarea va veni de la Banca Europeană de Investiţii, dar nu numai, sectorul privat va fi şi el invitat să participe. Bruxelles, Mihaela Gherghişan, despre ambiţiile ONU în materie de acces la energie
Secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, i-a îndemnat luni, 16 aprilie, pe europeni să încurajeze ţările în curs de dezvoltare, pentru a avea acces la diferitele surse de energ