Interviul luat de Ion Crisotiu lui Adrian Năstase e bun ca studiu de caz la seminariile de etică de la Jurnalistică, pentru a arăta cum un rotund calup de publicitate electorală s-a substituit principiilor, normelor şi tehnicilor atât de bine ştiute de un veteran al presei.

„Jurnalistul nu trebuie să fie în relaţii prea strânse mai ales cu politicienii“, declara sentenţios Ion Cristoiu prin februarie, într-un interviu pentru paginademedia.ro. Aşa este. Teoretic. În practică însă, Ion Cristoiu reuşeşte performanţa de a se apropia până la identificare de omul politic, ocolind orice întrebare care l-ar putea pune în dificultate pe interlocutor, în cazul acesta pe Adrian Năstase, fost premier şi şef de partid, actualmente justiţiabil, deţinând deja o condamnare recurabilă. Cristoiu recidivează în osanalele ridicate acestui personaj, care a atins culmi nebănuite de arivism şi arghirofilie, ilustrate din belşug cu imaginile propriei opulenţe de bugetar pe viaţă pentru deliciul presei şi al poporului, de grija căruia, ca om de stânga, nu poate dormi. Într-un editorial din ziarul Adevărul, publicat în martie, îl ridică în slăvi pe autorul Adrian Năstase susceptibil de a fi fost „cel mai bun premier postdecembrist“, un mare strateg care a făcut din FSN un partid european, ce mai, un adevărat „neamţ“, şi care, trecut „prin infernul a trei anchete DNA“, reuşeşte, zice Cristoiu, „o realizare ieşită din comun“: publicarea ultimelor trei volume dintr-un proiect megalitic.

Interviul pentru care „maestrul Cristoiu“, cum îl alintă permanent moderatorul Nelu Barbu al emisiunii Ultimul cuvânt de pe B1 TV, s-a pregătit intens, a reuşit să fie o exegeză stupefiantă a cuvântării rostite de Năstase la un congres recent. În locul întrebărilor care trebuie puse, Ion Cristoiu s-a apucat să disece filosofia adâncă a discursului, termenii cu înţelesuri abisale pentru vi