Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„Putreziciunea este generalizată. Funcţionarii din eşaloanele doi şi trei fac banii adevăraţi“, spune un avocat specializat în retrocedări

Publicat in Ziarul Financiar, marți 17 aprilie 2012 ·

Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, instituţia care gestionează dosarele de despăgubire a proprietarilor de imobile naţionalizate, a schimbat în ultimii patru ani trei conduceri executive după ce asupra şefilor din vârful instituţiei au planat acuzaţii de corupţie. În tot acest timp Guvernul nu a luat nicio altă măsură, mulţumindu-se să facă un audit fără să închidă însă robinetul de ilegalităţi din interiorul ANRP prin introducerea unui set de proceduri stricte.

"Nu s-a schimbat nimic la ANRP. Putreziciunea este generalizată. Funcţionarii din eşaloanele doi şi trei fac banii adevăraţi, iar schimbarea şefilor nu a avut niciun efect. Toţi sunt mână în mână", spune Iulian Lepa, avocat specializat în despăgubiri la Fondul Proprietatea.

Deşi la ANRP au fost constatate abateri grave, dosare ajungând şi pe masa procuraturii, autorităţile nu au mers mai departe şi nu au făcut nimic pentru a schimba sistemul despăgubire. Mai mult, un audit al Guvernului a scos la iveală şi că anumite firme au fost favorizate să facă evaluări. În acest context, la iveală a ieşit doar vârful aisbergului. Acuzele aduse ANRP nu sunt surprinzătoare însă în condiţiile în care construcţia sistemului de retrocedări "lasă loc" pentru acte de corupţie. În actul guvernamental care reglementează funcţionarea sistemului de despăbugire se spune că "în cazuri temeinic motivate (cazuri medicale, cazuri sociale etc. dovedite prin înscrisuri) ANRP va putea emite cu prioritate titluri de conversie (decizia pe baza căreia posesorii de titluri de despăbugire primesc acţiuni la Fondul Proprietatea). Practic, sistemul de retrocedare permite şefilor de la ANRP să decidă în bună măsură ordinea în care proprietarii primesc despăgubiri în acţiuni la Fondul Proprietatea, după cum Ziarul Financiar a scris în mai 2011.

"Funcţionarii cumpără o cotă-parte din dosare de la foşti prop

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

LIVE TEXT Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Rezultate parţiale. Călin Georgescu e pe primul loc. Diferenţa dintre Ciolacu şi Lasconi scade la sub 200.000 de voturi

Mediafax acum 24 minute
Duminică, 24 noiembrie, alegătorii români au fost chemaţi la urne pentru a vota la alegerile prezidenţiale. La vot s-au prezentat 9,4 milioane de alegători. Călin Georgescu pare că va câştiga primul tur. Lupta se dă între Ciolacu şi Lasconi. Mai sun

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 - Nicolae Ciucă, învins de Călin Georgescu în judeţul Alba, unul dintre fiefurile PNL

News.ro acum 36 minute
Candidatul PNL Nicolae Ciucă a pierdut alegerile în favoarea independentului Călin Georgescu în judeţul Alba, considerat unul dintre fiefurile PNL, unde liberalii deţin preşedinţia Consiliului Judeţean, primăria municipiului reşedinţă de judeţ şi un

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 – Mii de oameni l-au votat pe fostul premier Ludovic Orban, deşi acesta a anunţat de o săptămână că se retrage din cursa pentru alegerile prezidenţiale – REZULTATE LIVE

News.ro acum 3 ore
Peste 12.000 dintre alegătorii care s-au prezentat duminică la urne l-au votat pe preşedintele partidului Fora Dreptei, Ludovic Orban, deşi acesta s-a retras din cursa pentru alegerile prezidenţiale şi şi-a anunţat că o susţine pe Elena Lasconi. Con

Ilie Bolojan: Votul românilor e sub potenţialul PNL. Există o răspundere pe care cei care conduc partidul trebuie să şi-o asume. Am încredere în decizii corecte

HotNews acum 4 ore
Primul liberal care cere ca cei de la vârful partidului să își asume răspunderea pentru rezultatele alegerilor prezidențiale 2024 este Ilie Bolojan. „candidatul nostru nu este pe podiu”, a spus Bolojan, comentând rezultatele exit-poll-urilor, care î

Burduja: Conducerea actuală a PNL a ratat complet obiectivul pe care şi l-a asumat

Mediafax acum 3 ore
„Prima şi cea mai importantă concluzie după această zi grea: conducerea actuală a PNL a ratat complet obiectivul pe care şi l-a asumat. A avut la dispoziţie tot ce şi-a dorit, timp şi resurse. A venit pe fondul unui vot semnificativ pentru primarii

Adrian Sârbu: Le-am dat-o în vot! Tu ce faci?

Mediafax acum 2 ore
Frig, cald, ploaie, zăpadă, te duci şi votezi împotriva tuturor. Tot ceea ce ai votat e un capital pe care l-ai investit în acest proiect de schimbare a guvernanţei din România. Aducem democraţia pe baza ei universală, istorică, numită: puterea ta!

Nicuşor Dan, despre votul de la referendum: Nu cred că partidele politice pot să ignore voinţa a 500.000 de bucureşteni

G4Media acum 3 ore
Votul de la referendumul local trebuie confirmat de Parlament, iar partidele politice nu pot să ignore voinţa a 500.000 de bucureşteni, a declarat, duminică seara, primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, conform Agerpres. „Vreau să le mulţumesc

Cine este Cristela Georgescu, soţia lui Călin Georgescu, cel care a provocat un tsunami fără precedent în lumea electorală. Ea este fost bancher la Citibank, o bancă globală, iar acum oferă cursuri de nutriţie

Ziarul Financiar acum o ora
Călin Georgescu, candidatul pentru Palatul Cotroceni apărut de nicăieri şi care a ajuns numărul 1 în numărătoarea electorală în faţa lui Marcel Ciolacu şi al Elenei Lasconi. Călin Georgescu a venit cu un discurs anti globalist, cu o prezenţă puterni

Diana Șoșoacă, după rezultatul surpriză de la prezidențiale: „Cine sapă groapa altuia, cade primul în ea”

HotNews acum 48 minute
Europarlamentarul Diana Ivanovici Șoșoacă a publicat duminică noapte, după primul tur al alegerilor prezidențiale, un mesaj pe pagina ei de Facebook în care afirmă că decizia Curții Constituționale a României (CCR), prin care ea a fost eliminată din

AEP A fost atins pragul de 30% prezenţă pentru validarea referendumului organizat în Bucureşti

Ziua Constanta acum 5 ore
Referendumul iniţiat de primarul general, Nicuşor Dan, în Capitală, a atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi în listele electorale. Referendumul iniţiat de primarul general, Nicuşor Dan, în Capitală, a atins pragul de 30% din numărul celor î

Vremea

București
acum

lun.

2°/7°
mar.

1°/7°
mie.

3°/5°
joi

3°/9°
Iasi
acum

-1°
lun.

-1°/6°
mar.

-1°/6°
mie.

0°/5°
joi

3°/9°
Constanta
acum

-1°
lun.

-1°/6°
mar.

2°/6°
mie.

4°/8°
joi

5°/9°
Cluj-Napoca
acum

lun.

1°/5°
mar.

1°/7°
mie.

3°/6°
joi

1°/6°
Timisoara
acum

lun.

3°/9°
mar.

3°/8°
mie.

4°/9°
joi

6°/10°