Cartea descrie în detaliu crucificarea lui Iisus, dar şi oraşul despre care mulţi cred că va fi locul unde va veni Apocalipsa, iar traducerea a beneficiat de expertiza lui Adrian Cioroianu.

De la regele David la Barack Obama, de la naşterea iudaismului, creştinismului şi islamismului la conflictul palestiniano-israelian s-au scurs 3.000 de ani de credinţă, masacre, fanatism şi coexistenţă a mai multor religii. Cum a devenit oraşul acesta mic şi indepărtat Oraşul Sfânt, „centrul lumii" şi, în prezent, cheia păcii în Orientul Mijlociu? Sunt întrebări la care volumul „Ierusalim, biografia unui oraş", de Sebag Montefiore răspunde, reconstuind secole de istorie. Cartea este „absolut spectaculoasă, o carte minunată", spune Bill Clinton, fostul preşedinte al Statelor Unite ale Americii.

Crucificarea - un fetiş Volumul include şi episoadele prezenţei lui Iisus la Ierusalim, dar şi pe cel al patimilor şi descrie ritualul crucificării dintr-o perspectivă inedită, temeinic documentată: „Crucificarea, explica Iosif Flaviu, era "cea mai groaznică moarte", concepută pentru a umili victima în public. De aceea Pilat poruncise ca pe crucea lui Isus să fie pusă plăcuţa pe care scria - REGELE IUDEILOR. Victimele puteau fi legate sau ţintuite cu cuie, ceea ce necesita îndemânare pentru a evita producerea morţii prin sângerare. Cuiele erau de obicei bătute în antebraţe - nu în palme - şi în glezne: într-un mormânt din nordul Ierusalimului au fost descoperite osemintele unui evreu crucificat, cu un cui de fier de 10 cm înfipt în oasele gleznei. Cuiele provenind de la crucificări erau purtate la gât ca talismane, atât de evrei, cât şi de păgâni, ca să-i apere de boli. Aşadar, fetişismul creştin pentru relicvele crucificării, care s-a manifestat mai târziu, făcea deja parte dintr-o tradiţie îndelungată. De regulă, victimele erau complet dezbrăcate - bărbaţii întorşi cu f