E criză în tenis. Jucătorii ameninţă cu boicotul. Se aşteaptă un marş de protest cu Rolls-urile

Nu ştiu cîţi pe lumea asta îl iubesc gratis pe Ion Ţiriac. Mă îndoiesc că ar fi prea mulţi. Dacă voia să adune suflete şi nu bani se făcea Maica Tereza. De partea cealaltă sînt cîtă frunză şi iarbă. De alaltăieri, cu doi mai mult. Iată necazul: Ţiriac vrea să vopseasă zgura în albastru. Nadal: “E o ruşine ce face acest om!”. Federer: “E trist ce se întîmplă!”. Pentru Rafa şi Fede e simplu: să li se dea mulţi bani. Cît mai mulţi. Enorm de mulţi. Cutremurător de mulţi. Cum? Treaba lui Ţiriac. Să facă ce-o şti. Dar să nu se atingă de zgură. Să vopsească, dacă are chef, cerul. Să-l facă maro. Pe bune, cît de greu poate fi?

Serghei Stahovski e tipul care a luat bătaie de la Hănescu într-un meci decisiv către barajul de Grupa Mondială. Un cetăţean oarecare. Mai nou, un lider sindical. În L’Equipe, ucraineanul, numărul 71 ATP, acuză organizatorii de turnee că nu bagă mai adînc mîna în buzunar. “Să fii pe locul 100 în lume nu mai înseamnă nimic. Nici o legătură cu salariul celui de-al o sutălea fotbalist mondial. Chiar şi al o sutălea fotbalist ucrainean cîştigă mai mult”. Înainte de orice, să-i spunem amicului Serghei că un fotbalist reprezintă ceva, pe cineva, o echipă, o comunitate, o ţară la o adică. Care investeşte în el, cu sau fără noimă - dar asta-i altă poveste. Cînd joacă apare întîi numele unui club sau un steag. Se cîntă un imn. Tenismanul a ales să se reprezinte pe sine. Cîştigurile îi vin lui direct, şi nu vreunui patron sau federaţii. La Cupa Davis - şi noi ştim prea bine - vine doar dacă are chef. Sponsorii pe care îi poartă sînt doar pentru el. E pe barba lui. Punct.

Venind la cestiune, bănuim că Stahovski, pentru o prăjitură în plus, ar juca şi pe o suprafaţă roz bombon cu picăţele dacă aşa ar vrea mustaţa lui Ţiriac. Prietenul nostru e flămîn