Vestea revocării din funcţie a lui Sorin Blejnar (sau a demisiei, depinde din ce parte citeşti comunicatele şi asculţi declaraţiile părţilor) a generat un entuziasm aproape tembel în presa românească. În primul rând, fostul şef al ANAF (care ştie al dracului de multe despre cine, ce şi cât a scos din ţară) nu pleacă pe stradă. Va conduce, mai low profile, un departament represiv pe care singur şi l-a creat, după chipul şi asemănarea lui. Care funcţionează, tot în cadrul ANAF, cu binecuvîntarea marilor finanţatori internaţionali, după un act normativ eleborat de el însuşi; cu asistenţa lor juridică. Întâmplător, marile averi vor fi controlate de oamenii lui Blejnar. Taman când încep campaniile electorale. În al doilea rând, faptul că n-a fost zburat din instituţie denotă că, oricît s-ar umfla muşchii la Palatul Victoria, omul şi-a negociat foarte bine plecarea. Pe baza a ce are în sertar. Şi, dacă mă întrebaţi pe mine, e şi o garanţie că, dincolo de spectacolul de televizor, n-o să-l deranjeze foarte tare procurorii anticorupţie măcar până la parlamentare şi că marea căutare a Reginei Vămilor o să-şi continue lunga pauză. În al treilea rând, transpartinicul Şerban Pop, înlocuitorul său, nu va opri tăvălugul stârnit Sorin Blejnar. Fiindcă n-are de ce, n-are cadru legal, n-are interes s-o facă şi nici n-a fost numit pentru asta.

Marele câştigător al "afacerii Blejnar” este, cu evidentul sprijin al lui Traian Băsescu, fără acceptul căruia preşedintele ANAF nu putea fi deranjat nici măcar cu o floare, Mihai Răzvan Ungureanu. Care şi-a luat un ditamai balonul de oxigen. Alături de Lucian Duţă de la CNAS, marele şi bizarul iubitor de camere de luat vederi Sorin Blejnar era un balast de imagine. Faptul că, fix la termenul pe care i l-a acordat pentru îndeplinirea unui obiectiv financiar evident nerealist, l-a curăţat, sub motivarea publică a ineficienţei, e un bal