Cum este viaţa post-CNA?

Este infinit mai luminoasă, mai liniştită. Am fost obişnuit toată viaţa să fiu angrenat în tot soiul de lupte, fie pentru vocaţia mea muzicală, fie, în ultimii 12 ani, în una dintre celelalte pasiuni ale mele, partea de media audiovizuale. Nu pot să spun că liniştea şi seninătatea sunt absolute. Îmi lipseşte lupta din CNA, însă trebuie să recunosc că în ultima perioadă lupta asta începuse să fie categoric fără niciun efect. În primii ani, tot am mai reuşit să fac câte ceva, să pun pe şine câteva proiecte, cum ar fi cel cu monitorizarea limbii române. Încă de acum vreo 10-11 ani atrăgeam atenţia asupra calităţii limbii române şi a libertăţii de expresie în exprimările personale, individuale, asupra importanţei apărării omului, a spectatorului de radio sau de televiziune de confiscarea limbajului, de uniformizarea şi aplatizarea lui, de stereotipizarea lui, ca formă de privare de libertate. Pentru că acum există o mare perversiune în spaţiul nostru mediatic. Se clamează atentate la libertatea de expresie, dar în numele ei, de fapt, se produc tot soiul de anomalii. Eu le-am numit un soi de terorism mediatic, încălcări de legi, de reguli elementare. Şi aceste lucruri se fac în numele acestei libertăţi de exprimare care, de fapt, ascunde o carenţă de informare, un abuz, un exces de confiscare a limbajului prin alte metode şi pe alte coordonate decât se întâmpla pe vremea lui Ceauşescu, dar tot cu efecte de recluziune intelectuală. Lucruri care sunt mult mai periculoase pentru o democraţie decât erau într-o dictatură. În dictatură cel puţin ştiam care e duşmanul, cu ce ne luptăm.

Şi acum care este duşmanul?

Acum, e mult mai greu de luptat. În spaţiul televiziunilor sunt nişte derapaje enorme de la orice fel de regulă de jurnalism. A ajuns un fel de a doua natură a unor posturi de televiziune practicarea acestui soi de