Tânărul clujean Robert Butyka condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare pentru că a spart serverele NASA trebuie să plătească agenţiei americane 584.000 de dolari, a decis, marţi, Judecătoria Cluj-Napoca, după ce NASA s-a constituit parte civilă în acest caz şi a cerut despăgubiri.
Purtătorul de cuvânt al Judecătoriei Cluj-Napoca, Lucian Marian, a declarat pentru Mediafax că instanţa a admis, marţi, acţiunea formulată de NASA, care s-a constituit parte civilă şi a cerut despăgubiri de la tânărul Robert Butyka, condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare pentru că a spart serverele agenţiei americane. Astfel, Judecătoria Cluj-Napoca a dispus ca Butyka să plătească 584.000 de dolari către NASA.
Decizia poate fi atacată cu recurs în zece zile de la pronunţare.
Robert Butyka, în vârstă de 26 ani, din municipiul Cluj-Napoca, a fost reţinut de DIICOT şi a fost arestat preventiv, în 16 noiembrie 2011, pentru 29 de zile, de Judecătoria Cluj-Napoca. El a fost acuzat de comiterea infracţiunilor de acces fără drept la un sistem informatic, prin încălcarea măsurilor de securitate, perturbare gravă a funcţionării unui sistem informatic prin introducerea, modificarea şi deteriorarea datelor informatice şi prin restricţionarea accesului la aceste date şi deţinere fără drept a unui program informatic în scopul săvârşirii acestor infracţiuni.
Tânărul clujean a fost condamnat, în 17 ianuarie 2012, la trei ani de închisoare cu suspendare, de către Judecătoria Cluj-Napoca. Purtătorul de cuvânt al Judecătoriei Cluj-Napoca, judecătorul Lucian Marian, declara că instanţa l-a condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare pe Robert Butyka, cu un termen de încercare de şapte ani.
Instanţa a dispus, de asemenea, punerea sa în libertate, sentinţa fiind executorie, chiar dacă putea fi atacată cu recurs.
În 7 decembrie 2011, B