Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Primarul Oprescu vrea ca Bucureştiul să fie pregătit pentru turiştii străini care vin să vadă Finala UEFA Europa League pe Naţional Arena

Publicat in Cancan, marți 17 aprilie 2012 ·

"În primul rând doresc să vă mulţumesc pentru sprijinul pe care ni-l acordaţi pentru buna desfăşurare a evenimentelor dedicate finalei Finalei UEFA Europa League, eveniment care va avea loc la Bucureşti, după cum deja toată lumea ştie, în data de 9 mai. Atunci când Bucureştiul va primi vizita a peste 40.000 de turişti trebuie să fim organizaţi din toate punctele de vedere. Vom suplimenta mijloacele de transport în comun, fără să aglomerăm însă oraşul şi vom lua măsuri de fluenţă a traficului rutier atât în zona aeroportului, cât şi în centrul oraşului şi în zona stadionului", a declarat primarul general Sorin Oprescu.

La întâlnire au participat reprezentanţi ai autorităţilor responsabile de ordinea şi liniştea publică şi de siguranţa persoanelor, printre care se numără Inspectoratul General al Poliţiei, Brigada de Poliţie Rutieră, Jandarmeria, Prefectura, ISU, SMURD, etc.

De altfel, primarul Capitalei a discutat cu reprezentanţii Poliţiei Rutiere şi ai Jandarmeriei despre măsurile de siguranţă care se impun în zonele aglomerate din oraş, precum şi despre măsurile de sănătate şi siguranţă publică asigurate de serviciile de urgenţă. Serviciul de Ambulanţă din Bucureşti, SMURD şi ISU îşi vor suplimenta efectivele, astfel încât să fie pregătite de intervenţie.

"În primul rând doresc să vă mulţumesc pentru sprijinul pe care ni-l acordaţi pentru buna desfăşurare a evenimentelor dedicate finalei Finalei UEFA Europa League, eveniment care va avea loc la Bucureşti, după cum deja toată lumea ştie, în data de 9 mai. Atunci când Bucureştiul va primi vizita a peste 40.000 de turişti trebuie să fim organizaţi din toate punctele de vedere. Vom suplimenta mijloacele de transport în comun, fără să aglomerăm însă oraşul şi vom lua măsuri de fluenţă a traficului rutier atât în zona aeroportului, cât şi în centrul oraşului şi în zo

Articolul in Cancan >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elon Musk e și mai bogat. Averea lui a atins un nivel record după victoria lui Donald Trump în alegerile prezidențiale din SUA

HotNews acum o ora
Averea netă a lui Elon Musk a atins un nivel record de 347,8 miliarde de dolari vineri, datorită creşterii continue a acţiunilor Tesla şi a unei noi runde de finanţare care a evaluat startup-ul său de inteligenţă artificială, xAI, la 50 de miliarde

Tenis de masă: Bernadette Szocs a câştigat medalia de bronz la Turneul Campioanelor

News.ro acum 31 minute
Jucătoarea de tenis de masă Bernadette Szocs a cucerit, sâmbătă, medalia de bronz la Turneul Campioanelor de la Fukuoka, după ce s-a oprit în semifinalele tabloului de simplu.

Alegeri prezidenţiale 2024.Votul în Diaspora: Peste 52.000 de români au votat deja

Mediafax acum 39 minute
Până în prezent au votat pentru primul tur al alegerilor prezidenţiale 52.339 de persoane. 48.217 şi-au exprimat votul pe liste suplimentare, iar 4.227 prin corespondenţă. În Marea Britanie au votat 8.425 de persoane, în Republica Moldova 7.497, iar

Cod Galben de vânt la Constanța!

Ziua Constanta acum o ora
Meteorologii au emis o atenționare cod galben de vânt pentru Constanța, valabilă pe parcursul zilei de 23 noiembrie, între orele 10:00 și 23:00. Conform prognozei, în intervalul menționat, vântul va prezenta intensificări semnificative, cu rafale c

S-a încheiat campania electorală pentru primul tur al alegerilor prezidențiale 2024

Ziua Constanta acum o ora
Campania electorală pentru primul tur al alegerilor prezidenţiale s-a încheiat sâmbătă dimineaţa, la ora 7.00. Campania electorală pentru primul tur al alegerilor prezidenţiale s-a încheiat sâmbătă dimineaţa, la ora 7.00, potrivit Agerpres. Aleger

Infotrafic: Carosabil acoperit cu zăpadă pe mai multe drumuri din ţară / Județele în care a nins peste noapte

G4Media acum 3 ore
Centrul Infotrafic al Poliţiei Române a informat, sâmbătă, că la ora 7,00 erau semnalate precipitaţii sub formă de ninsoare, carosabilul fiind pe alocuri acoperit cu zăpadă pe mai multe drumuri din judeţele Alba, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Braşov, Cara

Formula 1: George Russell va pleca din pole position la Grand Prix-ul de la Las Vegas

News.ro acum o ora
Pilotul britanic George Russell (Mercedes) va pleca din pole position la Grand Prix-ul de la Las Vegas, după calificările de sâmbătă dimineaţă. Russell, aflat la al patrulea pole position al carierei, va fi urmat de spaniolul Carlos Sainz, de la Fer

Străzi acoperite pe alocuri cu zăpadă, în mai multe judeţe

Mediafax acum o ora
„Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că, la această oră (07.00), sunt semnalate precipitaţii sub formă de ninsoare, carosabilul fiind pe alocuri acoperit cu zăpadă, pe mai multe drumuri din judeţele Alba, Bihor

Secretarul general al NATO, Mark Rutte, s-a întâlnit cu Donald Trump în Florida

News.ro acum 19 minute
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, s-a întâlnit, vineri, cu preşedintele ales al SUA, Donald Trump, în Florida, a declarat o purtătoare de cuvânt a Alianţei Atlantice, citată de Reuters. „Ei au discutat o serie de probleme de securitate globală

Donald Trump l-a ales pe miliardarul Scott Bessent pentru funcția de secretar al Trezoreriei

Libertatea acum 2 ore
Președintele ales al SUA, Donald Trump, a anunțat vineri că îl va nominaliza pe Scott Bessent pentru funcția de secretar al Trezoreriei. Decizia pune capăt speculațiilor intense privind ocuparea acestei funcții, potrivit News.

Vremea

București
acum

sâm.

3°/7°
dum.

1°/7°
lun.

3°/7°
mar.

2°/7°
Iasi
acum

sâm.

1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/6°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

sâm.

3°/16°
dum.

2°/6°
lun.

4°/8°
mar.

3°/7°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

-4°/2°
dum.

-5°/2°
lun.

1°/4°
mar.

0°/6°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/4°
dum.

-1°/6°
lun.

2°/8°
mar.

2°/6°