Atunci când glandele salivare secretă în exces, iar saliva se acumulează rapid în cavitatea bucală, apare hipersalivaţia (sialoreea).
O astfel de stare determină deglutiţie (înghiţire) repetată şi modificări ale vocii. „Cauzele hipersalivaţiei pot fi locale (iritaţii la nivelul cavităţii bucale) sau generale (diverse afecţiuni sistemice).
Însă, cel mai frecvent, hipersalivaţia are drept cauză o iritaţia locală, oro-faringiană, care activează reflexul de salivaţie, prin stimulare senzitivă, transmisă pe calea nervului trigemen", explică prof. dr. Alexandru Bucur de la Clinica de Chirurgie Oro-Maxilo-Facială din Bucureşti.
În general, cele mai frecvente iritaţii bucale sunt cauzate de stomatite, de afte, de carii şi de lucrări protetice fixe sau mobile incorect adaptate. Ba, mai mult, hipersalivaţia reflexă poate apărea ca urmare a unor formaţiuni tumorale şi în special a acelor forme de cancer al cavităţii bucale aflat în stadii care se asociază cu simptomatologie dureroasă.
Gastrita şi diabetul o pot favoriza
Persoanele diagnosticate cu gastrită ori cu ulcer gastric şi duodenal, precum şi cele care suferă de spasme esofagiene sau de hernie hiatală (trecerea permanentă sau intermitentă a unei porţiuni a stomacului prin hiatusul diafragmatic) sunt predispuse la hipersalivaţie.
Potrivit prof. dr. Alexandru Bucur, astfel de afecţiuni sunt însoţite de reflux gastro-esofagian persistent, iar hipersecreţia reflexă de salivă acţionează ca un tampon care neutralizează aciditatea conţinutului gastric ajuns în oro-faringe.
„Hipersalivaţia poate apărea şi pe fondul unor boli cu caracter general, precum rabia, hipertiroidismul, insuficienţa renală cronică, diabetul, bolile neuro-psihice, intoxicaţiile etc.", explică prof. dr. Alexandru Bucur. Totodată, hipersalivaţia este destul de frecventă la gravide şi se asociază cu momentul erup