Fostul purtător de cuvânt al preşedintelui, Valeriu Turcan, crede că actuala cotă de încredere a premierului este „insuficientă pentru un om care vrea să câştige alegerile" şi că viitorul său depinde destul de mult de PDL: dacă îl devorează sau nu. Valeriu Turcan spune că, înainte să aprobe banii pentru comunităţile locale din fondul de rezervă al Guvernului, Mihai Răzvan Ungureanu „a fost pus în faţa unei soluţii cu două variante costisitoare ca imagine. Ori accepta alocările şi ieşea scandal politic cu Opoziţia, ori nu le accepta şi era o şansă mare să cadă Guvernul şi să ai instabilitate politică, în an electoral şi pe fond de criză". Fostul purtător de cuvânt al preşedintelui consideră că PDL greşeşte dacă mizează doar pe ruperea USL pentru a rămâne la guvernare şi subliniază că scorul final la alegerile generale va fi influenţat „major" de rezultatele alegerilor locale din Bucureşti, Constanţa şi Cluj. Valeriu Turcan sugerează, pe de altă parte, că USL ar putea câştiga mult „dacă ar şti cum să joace oferta lui Traian Băsescu de a demisiona" şi bineînţeles dacă această ofertă ar fi cu adevărat „reală".
România liberă: Aţi plecat de la Cotroceni intempestiv; a fost greu să lucraţi cu Traian Băsescu?
Valeriu Turcan: Nu cred că am plecat intempestiv, doar că explicaţia pe care am oferit-o atunci nu se potrivea cu anumite clişee folosite de alţii în legătură cu Traian Băsescu: că fug consilierii de el. A fost mai uşor de lucrat cu preşedintele decât au lăsat să se înţeleagă legendele care circulă. Preşedintele Băsescu, în multe situaţii, se consultă cu consilierii săi înainte de luarea unei decizii importante.
Dacă aţi fi avut o colaborare atât de bună cu preşedintele, de ce aţi fi vrut să plecaţi în mediul privat?
V.T.: Proiectele profesionale nu stau să te aştepte. Cinci ani de zile am avut un regim de viaţă aproape militară, de dimineaţă