Şuiorul de oţel se înalţă obraznic spre cer, în tarlaua de varză a unui uncheş care în tinereţe a trecut Prutul şi a luptat alături de nemţi, contra sovieticilor, până la Odessa, apoi a trecut Tisa şi a luptat alături de sovietici, contra nemţilor, până-n Munţii Tatra.
Vârful releului, prevăzut cu o tijă pentru paratrăsnet, pare să împungă norii. O aşa măgăoaie n-a mai fost pomenită în istoria de şapte sute de ani a satului înfipt ambiţios pe harta Olteniei de Nord!
Povestea a început în primăvara anului 2004, când sătenii se pregăteau de alegeri. Candidatul PSD la un post de consilier comunal a declanşat o amplă mişcare populară, având ca ţintă releul care tocmai fusese ridicat în grădina veteranului de război. Tânărul aspirant a mobilizat un sobor de babe, le-a dus lângă uluca buclucaşă şi, cu aerul unui cunoscător, le-a zis: „Antena asta e plină de radiaţii! S-o dăm jos, altfel o să ne prăjească creierii! Dacă pui tigaia sub ea, frigi oul într-un minut". O babă curioasă a dat fuga cu tigaia de tablă, dar oul refuza să sfârâie chiar şi după o jumătate de oră. Aspirantul la funcţia de consilier a livrat o explicaţie ştiinţifică: „Năşico, nu se frige cu untură de porc, trebuie ulei de floarea-soarelui".
Nici ameninţarea radioactivă, nici lozincile societăţii civile de pe uliţă - „Nu ne vindem saaaaatul!", „Vrem copii sănătoşi!", „Jos antena ucigaşă!" - nu l-au convins pe veteranul de război să renunţe la renta de o mie de dolari pe an, oferită prin contract de compania de telefonie mobilă pentru găzduirea releului pe pământul său.
Riscând să piardă electoratul de pe uliţă, contracandidaţii tânărului PSD-ist au trecut la acţiune. Ei le-au explicat băbuţelor revoluţionare că antena nu doar că nu produce radiaţii - dovadă faptul că nu s-a fript oul din tigaie -, dar aduce şi multe avantaje: îngraşă pământul şi face varza să crească mai mare,
