Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Băsescu a promulgat legea privind confiscarea extinsă a averilor

Publicat in Adevarul, marți 17 aprilie 2012 ·

Preşedintele Traian Băsescu a promulgat, astăzi, legea referitoare la confiscarea produselor, instrumentelor şi altor bunuri aflate în legătură cu criminalitatea.

"Preşedintele României, Traian Băsescu, a semnat marţi, 17 aprilie a.c., Decretul privind promulgarea Legii pentru modificarea și completarea Codului penal și a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal", se arată într-un comunicat al Preşedinţiei.

Legea privind confiscarea extinsă a averilor fusese adoptat, pe 27 martie, de Camera Deputaţilor, prin apel nominal, înregistrându-se 171 de voturi "pentru", după ce, iniţial, la votul electronic, proiectul nu a trecut.

Legea a fost adoptată în varianta Senatului şi prevede că se supun confiscării mai multe bunuri în cazul în care persoana care le deţine a fost condamnată pentru comiterea anumitor infracţiuni, iar pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea de cinci ani sau mai mare.

Infracţiunile sunt cele de proxenetism, trafic de droguri şi precursori, trafic de persoane, la regimul de frontieră de stat, de spălare de bani, a legislaţiei privind prevenirea şi combaterea terorismului, iniţiere sau constituire a unui grup infracţional organizat.

Alte infracţiuni sunt: nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, materialelor nucleare sau alte materiale radioactive, falsificarea de monedă, divulgarea secretului economic, concurenţă neloială, deturnare de fonduri, nerespectarea dispoziţiilor privind importul de deşeuri şi reziduuri, organizarea şi exploatarea jocurilor de noroc, corupţie, evaziune fiscală, regimul vamal, bancrută frauduloasă, prin intermediul sistemelor informatice şi mijloacelor de plată electronice, traficul de organe.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - România înfruntă Belgia la Euro 2024. Este 1-0 pentru adversarii tricolorilor. Belgienii au înscris după doar două minute

News.ro acum 16 minute
Reprezentativa României înfruntă, sâmbătă, la Koln, selecţionata Belgiei, în a doua etapă a grupei E de la Campionatul European de fotbal. O victorie le-ar aduce tricolorilor calificarea în optimile de finală. UPDATE - Belgienii conduc cu 1-0. A în

Imaginea lui Emmanuel Macron a dispărut de pe afişele electorale ale propriului său partid pentru alegerile parlamentare anticipate, convocate după înfrângerea dură în fața extremei drepte

G4Media acum 3 ore
Imaginea preşedintelui francez Emmanuel Macron a dispărut de pe afişele electorale ale propriului său partid pentru alegerile legislative anticipate pe care el le-a convocat după înfrângerea severă suferită de coaliţia sa pro-europeană în faţa extre

Indignare în Grecia după un incendiu pe insula Hydra provocat de focuri de artificii de pe un iaht

News.ro acum 5 ore
Un incendiu de pădure pe insula turistică grecească Hydra, în apropiere de Atena, a fost declanşat vineri seară de focuri de artificii trase de pe un iaht, au reclamat sâmbătă pompierii sezonieri, potrivit presei internaţionale. "Focul, provocat de

Italia: Insula Capri interzice accesul turiştilor din cauza lipsei de apă

News.ro acum 2 ore
Insula italiană Capri a interzis, sâmbătă, debarcarea turiştilor din cauza lipsei de apă, ca urmare a problemelor de aprovizionare de pe continent, relatează AFP. Primarul din Capri, Paolo Falco, a emis interdicţia la ora 7 dimineaţa, forţând mai mu

David Popovici a revenit în ţară după Europenele de la Belgrad: Mi-am întrecut aşteptările. Cred că sunt bun, cred că ar trebui doar să am mai multă încredere în mine

News.ro acum 3 ore
David Popovici a declarat, sâmbătă, la revenirea în ţară de la Campionatul Europeam de la Belgrad, unde a obţinut două medalii de aur, că şi-a depăşit aşteptările, având în vedere faptul că nu a avut o pregătire în mod special pentru această comptiţ

ANM Un nou val de praf saharian deasupra României

Ziua Constanta acum 11 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) avertizează că în perioada 22 iunie, ora 12 – 24 iunie, ora 12, circulația aerului, predominant sud-vestică, va favoriza avansul dinspre nordul Africii a unei mase de aer încărcată cu particule de praf d

Taylor Swift și-a făcut un selfie cu Prințul William, care a venit la concertul ei pe Wembley FOTO

Ziare.com acum 3 ore
Cu ocazia unui concert în Marea Britanie, Taylor Swift s-a întâlnit cu o parte din familia regală și a făcut un selfie alături de prinţul William, prinţul George şi prinţesa Charlotte. Fotografia a fost făcută în culisele concertului susținut de art

O mare de suporteri tricolori se îndreaptă către stadionul din Koln. România va înfrunta Belgia pentru un loc în optimile Euro 2024 - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Numeroşi suporteri tricolori se îndreaptă către stadionul din Koln, unde de la ora 22.00 echipa naţională va înfrunta Belgia, în etapa a doua a grupelor Campionatului European de fotbal. “Zidul galben curge pe stadion! ROMÂNIA E AICI şi toată lumea

Cod roşu de grindină şi vijelii în Suceava; Cod portocaliu de inundaţii

Mediafax acum 2 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă seara, o avertizare cod roşu de ploi cu grindină şi vijelii pentru mai multe localităţi din judeţul Suceava. Potrivit ANM, sunt vizate localităţile Vicovu de Sus, Siret, Vicovu de Jos, St

Şase persoane, implicate într-un accident rutier produs în municipiul Suceava

News.ro acum 3 ore
Şase persoane au fost implicate într-un accident rutier produs sâmbătă după amiază în municipiul Suceava. Trei dintre ele au primit îngrijiri medicale la faţa locului, una dintre acestea fiind transportată la spital pentru investigaţii suplimentare.

Vremea

București
acum

27°
sâm.

20°/35°
dum.

19°/36°
lun.

20°/35°
mar.

21°/33°
Iasi
acum

25°
sâm.

18°/32°
dum.

18°/30°
lun.

19°/26°
mar.

16°/27°
Constanta
acum

18°
sâm.

18°/24°
dum.

19°/24°
lun.

20°/26°
mar.

22°/25°
Cluj-Napoca
acum

26°
sâm.

20°/32°
dum.

18°/29°
lun.

19°/26°
mar.

17°/28°
Timisoara
acum

30°
sâm.

22°/38°
dum.

20°/32°
lun.

17°/31°
mar.

18°/32°