Se împlinesc 10 ani de la legalizarea eutanasiei în Olanda şi în Belgia. Care sunt concluziile şi învăţămintele? Ce perspective deschide generalizarea acestei practici legale în Europa şi în lume? Se va aplica şi în România? Când?

Intrarea în vigoare a legii care „scotea din clandestinitate eutanasia" a avut loc la 1 aprilie 2002 (în Olanda) şi la 28 mai 2002 (în Belgia, unde dezbaterile între creştini şi laici au fost mai îndelungate).

În prezent, eutanasia este practicată în fiecare an pe mai mult de 4.000 de pacienţi, în principal cancere în fază terminală, precum şi, din ce în ce mai mult, boala Alzheimer în stadii avansate. Prima eutanasiere a unui pacient cu boala Alzheimer a avut loc în Olanda în 2011, ceea ce „ar fi fost inimaginabil în 2002" - conform purtătorului de cuvânt al „Asociaţiei pentru un sfârşit de viaţă voluntar" (NVVE), Walburg de Jong. Se observă că textul legii nu s-a schimbat, dar s-au modificat maniera în care medicii îl înţeleg şi percepţia opiniei publice.

Jacqueline Herremans, preşedinta „Asociaţiei pentru dreptul de a muri în demnitate", consideră că legea a fost pozitivă pentru că, pe de o parte, a permis foarte mari schimbări în relaţia pacienţi-medici, numeroase tabuuri despre sfârşitul vieţii fiind desfiinţate, şi, pe de altă parte, pentru că a permis familiilor să pregătească şi să accepte sfârşitul celor dragi, prin ritualuri ca ultima masă, ceremonia de la revedere etc.

În prezent, o treime din cererile serioase sunt onorate de medici. Un medic olandez se confruntă cu o „cerere serioasă" cam o dată la trei ani. Experienţa extrem de limitată poate conduce la evaluări eronate ale cererilor de eutanasiere, de unde ezitările unor medici. Ce e de făcut? „Îndreptaţi pacientul către un alt medic, dacă este nevoie, dar nu spuneţi niciodată că este imposibil în virtutea legii" - acesta este sfatul lui Eric