Fost macaragiu, care a lucrat ani de-a rândul pe şantierele din întreaga lume, un bărbat din Bălceşti a adus 63 de cartuşe pe care le-a ascuns în obiectele de îmbrăcăminte.
La reşedinţa din oraşul Bălceşti-Vâlcea a lui Gheorghe K. (71 ani), cetăţean român cu domiciliul în Germania, poliţiştii au descoperit în obiectele de îmbrăcăminte, 63 de cartuşe cu glonţ, neiscripţionate, calibrul 22 mm. „Din primele cercetări a rezultat că bărbatul a procurat muniţia din Germania şi a introdus-o ilegal în ţară. Percheziţia la reşedinţa din Bălceşti a lui Gheorghe K. s-a efectuat în baza unei autorizaţii dată de Judecătoria Bălceşti", a spus azi, 17 aprilie, insp. Alina Teodorescu, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Vâlcea.
Lauda de sine i-a adus un dosar penal
Gheorghe K. a lucrat mulţi ani, ca macaragiu, pe şantierele de construcţie din mai multe ţări ale lumii. S-a căsătorit în Germania, dar soţia sa a murit în urmă cu câţiva ani. Periodic, merge să pună o floare la mormântul celei care i-a fost alături o viaţă întreagă. Nu de puţine ori, când pleca în Germania, casa lui din Bălceşti a fost prădată de hoţi. „I-au furat lenjeria şi alte obiecte de valoare. Avea obiceiul de mai băga în casă pe te miri cine, şi uite aşa se trezea prădat. Acum câteva săptămâni a fost din nou plecat în Germania şi nu este exclus să fi venit înarmat, să se răzbune pe hoţi", ne spune unul dintre cunoscuţi. „Era o fire paşnică, dar vorbea foarte mult", spune Ion Curelaru, primarul din Bălceşti. Cum probabil românul cu dublă cetăţenie, româno-germană, s-a lăudat prea mult că le va veni de hac celor care îl vor mai da atacul la casă, ştirea a ajuns la urechile poliţiştilor care au obţinut mandat de percheziţie. Nu s-a găsit în schimb, nicio armă pentru cele 63 de cartuşe. Septuagenarului i-a fost întocmit dosar penal pentru contrabandă calificată şi nerespectarea regimului arm