Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Blejnar, demis de la şefia ANAF. Termenul dat de Ungureanu privind veniturile bugetare obţinute prin combaterea evaziunii a expirat

Publicat in Antena 3, marți 17 aprilie 2012 ·

Preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, Sorin Blejnar, a fost demis din funcţie, marţi după-amiază, în urma unei discuţii avute cu premierul Mihai Răzvan Ungureanu. Decizia de eliberare din funcţie a fost deja semnată de şeful Guvernului.

Termenul acordat de premierul Ungureanu şefului ANAF în combaterea evaziunii fiscale, pentru a aduna la buget două miliarde de euro, a expirat astăzi.

Potrivit unor surse oficiale, Sorin Blejnar a primit sarcina de a coordona activitatea departamentului de control al marilor averi.

Şerban Pop a fost numit în fruntea ANAF, în locul lui Blejnar. Pop a ocupat postul de vicepreşedinte ANAF în perioada în care Guvernul era condus de Călin Popescu Tăriceanu şi a fost schimbat prin decizie a premierului Emil Boc, în ianuarie 2009.

Contactat telefonic de Antena 3, Blejnar a declarat că şi-a înaintat demisia din fruntea instituţiei încă de acum două luni, cu precizarea că, în eventualitatea în care ANAF-ul nu va fi capabil să corecteze 1,5% din PIB, demisia va deveni operativă.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Guvernului, Dan Suciu, demiterea lui Blejnar de la şefia ANAF vine după ce s-a constatat, în urma unei analize efectuate la nivelul aparatului de lucru al prim-ministrului, că din partea instituţiei nu a fost înregistrată o colectare eficientă a veniturilor Preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, Sorin Blejnar, a fost demis din funcţie, marţi după-amiază, în urma unei discuţii avute cu premierul Mihai Răzvan Ungureanu. Decizia de eliberare din funcţie a fost deja semnată de şeful Guvernului.

Termenul acordat de premierul Ungureanu şefului ANAF în combaterea evaziunii fiscale, pentru a aduna la buget două miliarde de euro, a expirat astăzi.

Potrivit unor surse oficiale, Sorin Blejnar a primit sarcina de a coor

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

„România risca un curs la 6 lei euro și șomaj la 30-40%”. Avertismentul unui vicepremier

HotNews acum o ora
România risca să ajungă într-o situație de criză economică similară Greciei din 2010, cu un „curs la 6 lei” și „șomaj de 30%”, dacă guvernul nu ar fi adoptat rapid, până pe 8 iulie, pachetul de măsuri fiscale, a declarat vicepremierul Dragoș Anastas

50 lei în plus la pensie, în fiecare lună pentru această categorie de pensionari din România

Cancan acum o ora
În ciuda măsurilor de austeritate, statul vine și cu vești bune pentru unii români! O anumită categorie de pensionari va primi un ajutor lunar care poate varia. Unii dintre aceștia pot primi chiar și 50 de lei în plus. Află, în articol, toate detali

US Open 2025: Aproape toate jucătoarele din top 100 WTA, pe tabloul principal la simplu. Cîrstea, Cristian şi Ruse direct pe tabloul principal, alte patru românce sunt rezerve

News.ro acum o ora
Numărul 1 mondial şi campioana en titre, Aryna Sabalenka, se află în fruntea listei participantelor pe tabloul principal de simplu feminin la US Open 2025, care a fost publicată marţi de organizatori. Pe listă sunt aproape toate jucătoarele din top

Alertă meteo! Județul Botoșani sub Cod Galben astăzi

Botosani News acum 26 minute
Meteorologii au actualizat prognoza și au emis o atenționare tip cod galben de instabilitate atmosferică accentuată pentru județul Botoșani valabilă, miercuri, între orele 10: 00 – 22:00. În intervalul menționat vor fi perioade cu instabilitate atmo

Primul oraș din România care montează gard electric împotriva urșilor. Au fost deja instalați 800 de metri

Adevarul acum o ora
Locuitorii din Râșnov, județul Brașov, vor fi protejați de urșii care coboară la containere cu ajutorul unui gard electric. Primii 800 de metri de barieră au fost deja instalați.

Libertatea: Generalul Cristian Radu, care a ascuns filmările intervenției din Clubul Colectiv, trimis la pușcărie după ce a mușamalizat un accident rutier

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Cristian Radu, fost prim-adjunct al inspectorului general al IGSU, a fost condamnat la 3 ani și 10 luni de închisoare cu executare după ce a încercat să mușamalizeze un accident rutier pe care l-a pr

O maşină a ricoşat într-o benzinărie, unde a lovit o butelie GPL, după ce s-a ciocnit cu o autoutilitară pe DN 11

HotNews acum 2 ore
O persoană a fost rănită în cccidentul care a avut loc miercuri dimineața în zona localității Sănduleni din județul Bacău. „Pe DN 11 Oneşti-Bacău, în zona localităţii Sănduleni, judeţul Bacău, a avut loc un eveniment rutier în care au fost implicate

Tanczos Barna, despre tensiunile din coaliţie: Încă nu s-a ajuns la ceartă, sunt doar mesaje

HotNews acum 10 ore
Vicepremierul Tanczos Barna susţine că încă nu s-a ajuns la ceartă între partidele de la guvernare, ci sunt „doar mesaje”, relatează News.ro. El crede că se vor găsi soluţii de compromis în coaliţie, iar PSD nu va părăsi guvernarea. „Încă nu s-a aju

Tensiuni după Inter D'Escaldes - FCSB » Campioana a primit „interzis”

Gazeta Sporturilor acum 28 minute
, deși a pierdut manșa a doua a turului 1 preliminar, în deplasarea din Andorra, scor 1-2, contra celor de la Inter D'Escaldes. La finalul partidei, campioana României a primit „interzis” la conferința de presă.

Premiile Emmy 2025: Serialul „Severance”, marele favorit. Care sunt cele mai importante nominalizări

HotNews acum 9 ore
Nominalizările pentru ediția 77 a premiilor Primetime Emmy – cea mai importantă distincţie a televiziunii – au fost dezvăluite marţi, scrie News.ro. Thriller-ul psihologic „Severance”, de la Apple TV+, a fost cel mai nominalizat serial, înregistrând

Vremea

București
acum

26°
mie.

20°/37°
joi

17°/30°
vin.

15°/30°
sâm.

18°/33°
Iasi
acum

26°
mie.

18°/29°
joi

17°/22°
vin.

14°/25°
sâm.

15°/29°
Constanta
acum

28°
mie.

21°/36°
joi

20°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/28°
Cluj-Napoca
acum

20°
mie.

17°/34°
joi

15°/20°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/25°
Timisoara
acum

24°
mie.

20°/28°
joi

15°/23°
vin.

15°/27°
sâm.

16°/33°