Cu greu poate fi găsit un caz de negare a foametei din Uniunea Sovietică de la începutul anilor ‘30 mai relevant decât cel al omului politic francez Edouard Herriot, unul dintre personajele centrale ale vieţii politice franceze din perioada interbelică.

Edouard Herriot a ocupat de trei ori poziţia de preşedinte al Consiliului de Miniştri al celei de a III-a Republici, a fost primar al Lyonului, cel de al doilea oraş ca mărime din Franţa, preşedinte al Camerei Deputaţilor, preşedinte al Partidului Radical - iată un rezumat al unui CV politic care demonstrează că nu avem de-a face cu un simplu şi necunoscut om politic francez. Dimpotrivă.

Herriot mai călătorise în Rusia Sovietică în anul 1921 pentru a se edifica asupra comunismului. Impresiile sale de călătorie au apărut sub forma unui volum tipărit în anul 1922, intitulat, promiţător, La Russie Nouvelle, şi care prezintă mai degrabă o imagine destul de nuanţată a noului regim comunist. Herriot, chiar în preambul, susţine că a putut să observe liber, în calm, redactându-şi impresiile fără să-i pese dacă ele vor plăcea sau nu, cuvinte spre a justifica părerile autorului şi a le oferi un grad sporit de autenticitate, obiectivitate şi relevanţă.

Herriot a decis să întreprindă un turneu politic în Orient în vara anului 1933, poate pentru a sonda soliditatea şi posibilele alianţe pe care Franţa s-ar fi putut baza, având în vedere ascensiunea lui Hitler în Germania. Herriot debarcă în Turcia kemalistă pentru o vizită ghidată, care îi va oferi o imagine frumoasă a noii Republici Turce, pe care o consideră, nici mai mult, nici mai puţin decât „sora mai mică a Republicii franceze, kemalistă, laică, anticlericală“. Îl întâlneşte chiar pe Mustafa Kemal. Din Turcia, omul politic francez s-a îndreptat către URSS. A debarcat la Odessa, pentru a ajunge la Moscova, iar la sfârşitul lui august 1933 îl regăsim în