RCS & RDS a câştigat drepturile de difuzare pe Digi Sport a tuturor meciurilor din UEFA Champions League, pentru perioada 2012 – 2015. Abonaţii serviciilor de televiziune Digi TV vor putea urmări în direct meciurile din următoarele 3 sezoane, atât în format analogic şi digital, cât şi High Definition (HD).
Competiţiile vor fi difuzate în direct şi în reluare, pe toate cele 3 canale de sport ale RCS & RDS: Digi Sport 1, Digi Sport 2 şi Digi Sport 3. Totodată, meciurile vor fi disponibile şi pe internet, pe www.digisport.ro şi pe varianta mobilă a site-ului, m.digisport.ro, pentru toţi abonaţii de internet fix ai operatorului numărul unu pe piaţa de televiziune din România.
Digi Sport va transmite şi rezumatele meciurilor din serile de marţi şi de miercuri, precum şi magazinul săptămânal, UEFA Champions League. Astfel, RCS & RDS completează portofoliul competiţiilor sportive premium transmise în exclusivitate la Digi Sport: fotbal (Liga 1 - Romania, Premier League - Anglia, Primera Division - Spania, Ligue1 - Franţa, Serie A - Italia), MotoGP, Formula 1, handbal, tenis, atletism, raliuri (WRC - Campionatul Mondial de Raliuri).
Drepturile de difuzare în direct şi în reluare a competiţiilor UEFA Champions League au fost câştigate de RCS & RDS alături de un alt operator de telecomunicaţii din România, care va transmite în paralel aceste competiţii.