La mai puţin de o săptămână de final, cursa pentru preşedinţia Franţei a luat amploare europeană, actualul preşedinte Nicolas Sarkozy promiţând că dacă va fi reales, va insista ca Banca Centrală Europeană să acţioneze activ pentru impulsionarea economei. El provoacă astfel statutul de instituţie independentă al BCE păzit cu străşnicie de Germania, cea mai mare economie europeană.
"Dacă Europa nu vrea să piardă teren în economia globală, ea trebuie să relanseze creşterea. Dacă BCE nu sprijină creşterea, nu vom avea suficientă creştere", a declarat Sarkozy în faţa unei adunări de mii de susţinători, scrie The Wall Street Journal.
Preşedintele a afirmat că regretă că actualele tratate limitează mandatul BCE. Sarkozy s-a numărat printre principalii aliaţi ai Germaniei când aceasta a insistat ca Europa să adopte un pact care să consolideze disciplina bugetară în UE. În opiniile multor analişti, pactul consfinţeşte austeritatea şi nu face nicio prevedere concretă la adresa stimulării creşterii economice.
Prin discursurile sale tot mai îndrăzneţe, Sarkozy ţinteşte probabil atragerea publicului francez cu sentimente antieuropene. Însă noua abordare reprezintă o schimbare totală, în condiţiile în care el a promis să nu atace independenţa BCE consifinţită în Tratatul de la Maastricht în 1992. După o întâlnire cu cancelarul german Angela Merkel şi premierul italian Mario Monti în noiembrie, preşedintele francez a anunţat public că nu va mai critica operaţiunile BCE. La întâlnire s-a stabilit că banca va face tot ce-i stă în putere pentru a salva moneda euro, notează Le Monde. Italia se zbătea atunci în ghearele pieţelor, atacată din cauza instabilităţii politice şi a economiei slabe. Acţiunle BCE au salvat Italia. "Europa trebuie să-şi reducă datoriile, nu are de ales. Dar între deflaţie şi creştere economică, alegerea este clară. Dac