În Parlamentul României va fi depusă astăzi prima moţiune de cenzură la adresa Cabinetului Ungureanu, fiindcă Guvernul a aprobat, prin hotărâre guvernamentală, înfiinţarea unei facultăţi în limba maghiară la Universitatea de Medicină şi Farmacie Târgu Mureş, anunţă cotidianul ungar Nepszava.
"Sunt şanse mari să cadă Guvernul, fiindcă coaliţia guvernamentală a ajuns deja minoritară în Senat, în timp ce în Parlament deţine o majoritate minimală de doar opt mandate. Ca moţiunea să nu treacă, toţi membrii coaliţiei trebuie să fie prezenţi şi să voteze împotrivă. Este puţin probabil să se întâmple aşa. În primul rând, fiindcă partidul lui Băsescu este perceput ca o barcă pe punctul de a se scufunda, iar foştii săi membri loiali încep să sară în barca câştigătoare. Majoritatea minimală de ieri poate fi deja istorie astăzi. În al doilea rând, foarte mulţi politicieni democrat-liberali nu au fost de acord cu şantajul UDMR pentru facultatea în limba maghiară. Este o certitudine că aceasta a fost condiţia impusă de UDMR ca Guvernul Ungureanu să ia naştere. Nu este un secret că USL face campanie ca UDMR-ul să nu mai fie de acum încolo la guvernare şi să se pună capăt unui şantaj de peste 15 ani”, comentează jurnaliştii de la Nepszava.
După părerea jurnaliştilor maghiari, "dacă moţiunea de cenzură va fi votată, atunci vom avea parte de o premieră mondială, având în vedere că hotărârea guvernamentală nu a făcut altceva decât să pună în aplicare o lege a învăţământului ignorată de conducerea Universităţii din Târgu-Mureş. Moţiunea nu este altceva decât o mişcare de campanie electorală cu ecouri antimaghiare”. "Conform Constituţiei, preşedintele nu este obligat să dizolve Parlamentul, având soluţia de a numi alţi prim-miniştri până la data alegerilor din noiembrie. Apoi, opoziţia are posibilitatea să ceară alegeri anticipate doar până la data de 15 iunie, ad