Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ponta: Nu ajung voturile noastre însă moţiunea este necesară pentru a sancţiona abuzurile puterii

Publicat in Antena 3, miercuri 18 aprilie 2012 ·

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, marţi seară, în cadrul ediţiei de marţi a emisiunii "Subiectiv" de la Antena 3, că la acest moment, moţiunea de cenzură nu trece, pentru că mai sunt necesare 15 voturi.

Ponta a precizat însă că demersul opoziţiei era necesar, pentru sancţionarea unor abuzuri ale Guvernului condus de premierul Ungureanu.

"Situaţia este foarte clară, nu facem pronosticuri. Ne lipsesc 15 voturi. Trebuie sa strângem 231 de voturi. Acum suntem 216, cu tot cu cei veniţi, ne lipsesc 15 voturi. Nu ajung voturile noastre", a spus Ponta.

El a menţionat însă că demersul opoziţiei de a iniţia moţiunea de cenzură era necesar, pentru a sancţiona unele abuzuri ale puterii, cum ar fi situaţia de la UMF Târgu Mureş, precum şi problemele legate de privatizări.

Ponta a spus că mulţi dintre parlamentarii puterii critică, în terioriu, măsurile Guvernului, dar nu au curaj, la Bucureşti, să susţină demersul USL legat de moţiunea de cenzură.

Întrebat dacă este de părere că vor mai exista "scurgeri" de parlamentari de la putere către USL, Ponta a spus că nu se bazează pe aşa ceva şi că nu încurajează fenomenul.

USL va depune, miercuri după-amiază, moţiunea de cenzură împotriva Cabinetului Ungureanu, a anunţat, marţi, preşedintele PSD, Victor Ponta.

Ponta a mai declarat, marţi, că USL va depune moţiunea de cenzură cu minimum de semnături cerut de lege, respectiv 116, pentru a putea depune, eventual după 10 iunie, o altă moţiune de cenzură, în cazul în care prima nu va trece.

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, marţi seară, în cadrul ediţiei de marţi a emisiunii "Subiectiv" de la Antena 3, că la acest moment, moţiunea de cenzură nu trece, pentru că mai sunt necesare 15 voturi.

Ponta a precizat însă că demersul opoziţiei era necesar, pentru sancţionarea unor ab

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit în apropiere de Orăştie. „Pompierii intervin în aceste clipe”. Care e situația victimelor

HotNews acum 9 ore
Un avion de mici dimensiuni, în care se aflau două persoane, s-a prăbuşit, marţi, în apropiere de Orăştie, județul Hunedoara. „Pompierii Detaşamentului Orăştie intervin în aceste momente în municipiul Orăştie, în apropierea unui loc de agrement, und

Tanczos Barna, despre tensiunile din coaliţie: Încă nu s-a ajuns la ceartă, sunt doar mesaje

HotNews acum 3 ore
Vicepremierul Tanczos Barna susţine că încă nu s-a ajuns la ceartă între partidele de la guvernare, ci sunt „doar mesaje”, relatează News.ro. El crede că se vor găsi soluţii de compromis în coaliţie, iar PSD nu va părăsi guvernarea. „Încă nu s-a aju

Grindeanu, despre o eventuală numire a lui Dacian Cioloș la șefia SRI: „Eu cred că este o glumă”

HotNews acum 3 ore
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, la Antena 1, că nu s-a abordat în discuţiile cu preşedintele Nicuşor Dan subiectul privind propunerile pentru şefii serviciilor de informaţii. Grindeanu susţine că reprezentanţii PSD „ar fi

Călin Georgescu nu scapă de controlul judiciar. Care sunt restricțiile pe care trebuie să le respecte fostul candidat la președinție

HotNews acum 5 ore
Călin Georgescu rămâne sub control judiciar în dosarul în care este judecat pentru declaraţiile sale în care a promovat idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, a decis marţi Tribunalul Bucureşti, informează Agerpres.

Marius Tucă Show începe miercuri, 16 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Cancan acum 4 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Ministerul Transporturilor România păstrează toate fondurile PNRR pentru Transporturi. Proiectele vor fi finanțate integral din bani europeni

Ziua Constanta acum 9 ore
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) anunță că România nu pierde niciun euro din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) destinat sectorului transporturilor. În urma discuțiilor tehnice purtate cu reprezentanții Comisiei Eur

Vicepremierul Tanczos Barna a anunțat când vor creşte din nou salariile și pensiile

Adevarul acum 2 ore
Eliminarea sporurilor este definitivă, însă îngheţarea şi neindexarea salariilor şi pensiilor din sectorul public este temporară, a declarat, marți seara, la Antena 3 CNN, vicepremierul Tanczos Barna.

Ministrul Muncii: România are boli care nu ar trebui să fie motiv de certificat de handicap. Există fraudă în sistem

HotNews acum 5 ore
Ministerul Muncii și Ministerul Sănătății lucrează la gestionarea listei criteriilor pentru acordarea certificatelor de handicap pentru că România are niște boli care, deși sunt o problemă pentru fiecare cetățean, nu ar trebui să fie un motiv de cer

Gigi Becali: E prea ruşinos ce s-a întâmplat astăzi. Nu am cuvinte

News.ro acum 2 ore
Finanţatorul FCSB, Gigi Becali, a declarat, marţi seară, că nu mai are încredere că echipa sa se va califica în grupele Ligii Campionilor, după înfrângerea ruşinoasă cu echipa Inter Escaldes din Andorra. ””Ce mai contează calificarea? Nu am cuvinte.

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu reprezentanții Standard & Poor’s. Iată despre ce s-a discutat

Ziua Constanta acum 8 ore
Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, și ministrul finanțelor, Alexandru Nazare, au avut marți, la Palatul Victoria, o întâlnire cu reprezentanții Agenției de rating Standard & Poor’s (S&P), transmite un comunicat din partea Guvernului. Întâlnirea

Vremea

București
acum

25°
mie.

21°/37°
joi

18°/28°
vin.

14°/31°
sâm.

18°/34°
Iasi
acum

22°
mie.

20°/31°
joi

16°/22°
vin.

15°/26°
sâm.

16°/27°
Constanta
acum

23°
mie.

21°/30°
joi

20°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/29°
Cluj-Napoca
acum

18°
mie.

17°/29°
joi

14°/21°
vin.

12°/23°
sâm.

14°/28°
Timisoara
acum

21°
mie.

20°/29°
joi

15°/25°
vin.

14°/28°
sâm.

17°/35°