Sosit săptămâna trecută în România, pentru două concerte, cântăreţul american Jeremih a ţinut să îşi exprime sentimentele faţă de Simona Traşcă, cu care ţinuse legătura încă de anul trecut. Sosit săptămâna trecută în România, pentru două concerte, cântăreţul american Jeremih a ţinut să îşi exprime sentimentele faţă de Simona Traşcă, cu care ţinuse legătura încă de anul trecut.
Simona Traşcă a petrecut alături de Jeremih toată perioada petrecută de acesta la Bucureşti, înainte de concertul din Clubul Princess. Cei doi s-au giugiulit tot timpul şi, chiar dacă a fost rezervat în declaraţii, Jeremih nu a putut ascunde faptul că Simona i-a intrat serios în suflet.
"O salut cu drag pe Simona (n.r. - Simona Traşcă)... ea e o foarte bună prietenă de-a mea. Ei îi place mult muzica mea. E o fată super", a spus Jeremih, înaintea concertului. El nu a dorit să dezvăluie mai multe despre relaţia cu focoasa blondă, deşi cei doi veniseră în club împreună. Mai mult, Simonei i-a şi fost dedicată o melodie, "Imma star", şi a schimbat priviri fierbinţi cu artistul, pe parcursul întregului concert.
Cei doi au plecat, totuşi, separat din club, după ce Simona a avut o neînţelegere cu managerul artistului. Jeremih a decolat dis-de-dimineaţă, înapoi spre Statele Unite.