Gigi Becali a fost achitat, cu opinie majoritară, pentru dare de mită în „Dosarul valiza“,referitor la „premierea” fotbaliştilor de la Universitatea Cluj, ca să învingă rivala Stelei, CFR Cluj.
Finanţatorul clubului de fotbal Steaua Bucureşti a ieşit basma curată din dosarul „Valiza". Doi dintre cei trei judecători l-au găsit nevinovat în scandalul ce a izbucnit în fotbalul românesc în urmă cu patru ani.
Decizia a fost luată conform articolului 10 litera d din Codul de procedură penală, care prevede faptul că infracţiunii îi lipseşte unul dintre elementele constitutive.
Un al treilea judecător a formulat opinie separată şi a fost de părere că Gigi Becali şi ceilalţi participanţi din acest dosar ar trebui condamnaţi la pedeapsa de trei ani de închisoare cu suspendare.
Sentinţa a fost citită aseară de preşedintele completului de trei judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Judecătoarea a anunţat şi faptul că cei 1,7 milioane de euro, consideraţi de către procurorii anticorupţie drept corp delict, vor fi returnaţi patronului clubului de fotbal Steaua Bucureşti.
Alături de Becali, şi Teia Sponte, Gheorghe Marino şi Victor Piţurcă au fost achitaţi în acest dosar. În cazul unui alt inculpat, Raul Volcinschi, judecătorii au decis încetarea procesului penal deoarece acesta a decedat între timp.
Sentinţa nu este însă definitivă, iar procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie pot contesta această decizie tot la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la completul de cinci judecători.
Becali: Hristos l-a învins pe Satan
Înainte de a primi sentinţa, Gigi Becali parcă a avut o premoniţie. Acesta a spus că măcar doi dintre judecători trebuie să fie oamenii lui Hristos şi să-l achite. Iar hotărârea a fost luată cu majoritate de doi la unul. După aflarea deciziei, Gigi Becali a exultat.
„Dacă premierea este mită