Septuagenera, care locuieşte în Suceava, a pierdut controlul maşinii în care se afla împreună cu soţul şi un nepot, şi a intrat pe contrasens. Şase oameni au rămas încarceraţi în urma impactului violent.
Din cercetările preliminare ale Poliţiei a rezultat că vinovată de producerea impactului este o femeie în vârstă de 75 de ani din municipiul Suceava, care se afla la volanul unui VW Golf 2.
Elena Naherneac, şoferiţa seputagenară, circula dinspre Suceava spre Dărmăneşti, a pierdut controlul maşinii şi a intrat pe contrasens în autoturismul condus regulamentar de către Marcel Pîţu (41 de ani), din comuna Arbore.
Emilia Naherceac a fost rănită grav, iar soţul ei, în vârstă de 81 de ani, şi nepotul acestora de 17 ani au scăpat cu răni uşoare.
Accident cu şase victime în judeţul Suceava
În maşina tamponată, tot un VW Golf, se aflau trei persoane, printre care şi un copil de 14 ani, care au fost răniţi uşor.
Femeia de 75 de ani s-a ales cu dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
Accidentul s-a petrecut la Dărmăneşti duminică, 16 aprilie, iar circulaţia a fost serios îngreunată timp de câteva ore.
„Au fost 6 victime încarcerate. Au fost stabilizate şi sunt tratate la Spitalul Judeţean de Urgenţe", a declarat Ion Burlui, inspectorul șef ISU Suceava.
Rămâi pe suceava.adevarul.ro pentru ştiri proaspete din judeţ.